Polonia – tărâmul ciupercilor!

Polonia este renumită pentru tradițiile sale ce țin de culesul ciupercilor. Prin urmare, acestea sunt ingredientele esențiale în bucătăria polonă. Aroma ciupercilor de pădure, în special a celor uscate, este una dintre mărcile comerciale ale patrimoniului culinar național polonez.  

Fiind o țară  relativ bogată în păduri, care acoperă aproape 30% din teritoriu țării, acestea sunt în mare parte deținute de stat și majoritatea sunt accesibile publicului, însă există și 117 specii de ciuperci protejate – sub protecție totală sau parțială. 

Cu toate acestea, datorită climatului umed, este ușor să găsim o mulțime de specii de ciuperci aromate și comestibile, pe care polonezii le utilizează în alimentație. Fiecare specie de ciuperci având o aromă și un gust diferit.

Kurki

Cele mai populare sunt kurki, șborowiki și prawdziwki. Podgrzybki brunatne sunt considerate mai puțin „nobile” și mai ieftine, dar la fel de gustoase. Ciupercile de „culoarea morcovului” și cu un gust ce ne aduce aminte de nuci toamna târziu, rydze, sunt rare și foarte apreciate în bucătăria polonă.

Unii consumatori de ciuperci, adoră ciupercile mari cu umbrelă kanie, maślaki, kozaki și koźlarze, care sunt excelent pentru supe. Unii recomandă, de asemenea, opieńki și gąski.

Pentru mulți polonezi, sfârșitul verii înseamnă începutul sezonului de ciuperci. Sezonul este destul de scurt și o mare parte din el depinde de condițiile meteorologice. De obicei durează de la mijlocul lunii august sau septembrie până la sfârșitul lunii octombrie sau chiar până la primul îngheț. Toamna, piețele de produse alimentare din orașele mari, oferă o gamă largă de ciuperci de pădure proaspete. Majoritatea restaurantelor își propun propriul meniu sezonier cu ciuperci.

Obiceiul escapadelor forestiere nu mai este atât de obișnuit, dar există în continuare. Gurmanzii, care apreciază produsele de calitate și au grijă de unde provine mâncarea lor, își petrec o bună parte din timpul liber făcându-și propriul stoc de alimente pentru iarnă, inclusiv și ciuperci.

Unul dintre cele mai populare moduri de păstrare a ciupercilor este să fie murate într-un amestec de apă fiartă și oțet alb, cu mirodenii aromate: frunze de dafin, boabe de ienupăr, ienibahar, ceapă, semințe de muștar etc. Această delicatesă poloneză, este servită în mod tradițional drept garnitură sau ca însoțitor la șuncă rece, pateuri și cârnați. În unele regiuni, localnicii păstrează ciupercile rydze în saramură – ca varza acră. Rezultatul este surprinzător de plăcut.

Rydze

Polonezii sunt mari iubitori de supe. Supele proaspete de ciuperci de pădure sunt ideale, în special pentru anotimpul tomnatic.

O specialitate locală de sezon, populară în special în sudul țării, sunt ciupercile rydze, prăjite. Ciupercile proaspete sau uscate sunt de asemenea, utilizate ca umplutură pentru găluște (pierogi) sau rulouri de varză (gołąbki).

În timpul Crăciunului, ciupercile uscate sunt fierte cu varză murată sau folosite pentru a găti supa tradițională de ciuperci uscate de Crăciun. Unul dintre preparatele naționale poloneze, tocană de vânător (bigos), necesită ciuperci albe uscate.

Bucătarii inovatori creează chiar și deserturi cu aromă de ciuperci, cum ar fi înghețata, de exemplu!

 Vizitați  Polonia în timpul sezonului de ciuperci și asigurați-vă că încercați aceste delicii. Nu veți regreta!

Surse text: culture.pl

Surse foto: transparent.com; culture.pl; siodme-plenum.pl; pinimg.com

Cyprian Kamil Norwid – 200 de ani de la naștere

La data de 24 septembrie 2021, se împlinesc 200 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai buni poeți polonezi din secolul XIX, Cyprian Kamil Norwid. Cyprian Kamil Norwid, a fost nu doar un poet genial, asemeni lui Zygmunt Krasiński, Juliusz Słowacki sau A. Mickiewicz, dar și un dramaturg, prozator, sculptor și filosof de mare importanță.

Născut în Mazovia, Polonia, Cyprian Norwid și fratele său Ludwik au rămas orfani de mici copii și de la patru ani, poetul a fost crescut de bunica sa. A urmat liceul la Varșovia, iar în 1840 el a debutat cu poezia Mój ostatni sonet (Ultimul meu sonet) în revista, Piśmiennictwo Krajowe.

În 1842 Norwid a vizitat Dresda, mai târziu Veneția și Florența. Din 1844 a locuit la Roma, în 1846 a vizitat Berlinul, acolo a fost arestat și expulzat. Mai târziu a locuit la Bruxelles și din nou la Roma, unde l-a cunoscut pe Adam Mickiewicz și pe Zygmunt Krasiński. În anii 1849 până în 1852, Norwid a trăit în Paris, iar acolo a publicat lucrări literare în revista, Goniec polski. La Paris l-a cunoscut pe Frédéric Chopin și Juliusz Słowacki. A emigrat în Statele Unite în 1852, dar a revenit în Europa în 1854.

Norwid a creat poezii, precum și numeroase desene, gravuri, picturi în acuarele, dar nu a putut vinde nimic dintre ele. Fiind bolnav de tuberculoză, a trăit într-o mare sărăcie la Paris, tot aici petrecandu-și ultimii ani și murind. Mai întâi a fost înhumat în groapa comună, iar mai apoi a fost reînhumat în cimitirul polonez din Montmorency, iar o mână de pământ de pe mormântul lui a fost îngropat într-o urnă în 2001 în Catedrala Wawel din Cracovia, la intrarea în „Cripta poeților naționali”. Tot acolo, în 1993, la 110 ani după moartea sa, a fost ridicat un mic monument de bronz.

O mare parte din opera lui Norwid, a fost descoperită și publicată la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa poetului Zenon Przesmycki. O colecție completă de lucrări ale lui Norwid a fost publicată de Juliusz Wiktor Gomulicki în 1968. Opera lui Norwid este îndeosebi atribuită epocii romantismului târziu, el fiind un liric fenomenal, care a fost cu mult înaintea timpului. Fiind  subestimat la acele timpuri, Norwid a fost redescoperit la doar câteva decenii după moartea sa, deja în secolul al XX-lea.

Un scriitor genial, dar în același timp un artist interesant. Unii dintre cercetători l-au numit pe Norwid „cel mai bun poet dintre artiști și cel mai bun artist dintre poeți”. Un patriot înflăcărat – și un cetățean al lumii, care și-a părăsit patria pentru totdeauna la douăzeci de ani, iar restul vieții și l-a petrecut în exil. Geografie interesantă a călătoriilor – Italia, Germania, Belgia, Anglia, decenii de viață la Paris – și un sentiment de abandon etern și lipsă de adăpost, la făcut pe Norwid să-și piardă auzul.

Extrem de nefericit în dragoste, Norwid și-a dat inima uneia dintre cele mai frumoase femei din vremea sa, Maria Kalergis, care spărsese deja inimile multor fani, în rândul faimoșilor oameni de artă, inclusiv Dumas, Musset, Gaultier, Heine, Liszt sau Chopin. Norvid se mută din oraș în oraș pentru iubita sa, cheltuind ultimii bani și epuizându-și nervii, dar fără nici o șansă.

Norvid a crescut și s-a format ca poet pe baza operelor lui Mickiewicz și Slovatsky, pe care le-a divinizat pur și simplu, la fel ca muzica lui Chopin. Despre ultimele zile ale acestor trei și întâlnirile sale cu ei, Norwid a scris un emoționant eseu autobiografic „Flori negre”.

Cele mai cunoscute poeme ale lui Norwid sunt: „Italiam! Italiam!”, „Pianul lui Chopin”, „Patria mea”, „Oda Contemporanilor”, „La moartea poeziei”O mie și două de nopți”.

Surse: culture.pl;

POLONEZII ÎN CĂRȚI: Casa Germană, de Annette Hess

Procesul Auschwitz de la Frankfurt se află în centrul acestui roman, dar povestea se țese în sânul familiei Bruhns: Ludwig și Edith, cârciumari harnici și de treabă, care-și iubesc copiii și nu vor decât să uite trecutul. Fetele Bruhns, Eva și Annegret, nu pot fi mai diferite. Eva, translatoare din polonă la process, logodită cu fiul unui bogătaș, se trezește însă repede la realitate și își asumă vina. Annegret, mult mai cinică, nu-și asumă istoria, vina cu atât mai puțin. Romanul te ține în tensiune de la prima pagină, te atrage în atmosfera provincial a familiei, te aduce în sala de tribunal și la Auschwitz, în Polonia comunistă, te scufundă în ambianța și mentalitatea anilor ’60 cu o scriitură detașată, cinematografică.

Departe de orice sentimentalism, romanul lui Annette Hess pătrunde în adâncimile adevărului și ororii înconjurate în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial de o tăcere densă. Polonia, polonezii și limba polonă, întâlnite în acest roman, fac ca el să se regăsească pe blogul nostru, la rubrica POLONEZII ÎN CĂRȚI.

Eva deschise ziarul și citi articolul : douăzeci și unu de bărbați erau acuzați, toți lucraseră într-un lagăr din Polonia. Începuse procesul care fusese amânat de mai multe ori. În process urmau să fie audiați două sute șaptezeci și patru de martori. Se pare că în lagăr sute de mii de oameni ar fi fost…”

„Tatăl Evei o întrebă cine o vizitase și dacă e vorba de un nou pretendent.

–          Tată, e vorba de lucru, ca translatoare la tribunal.

–          Asta sună important.

–          Este un process împotriva ofițerilor SS care au lucrat în acest lagăr.

–          Ce lagăr?

–          Auschwitz.

Tatăl ei continua să lustruiască table de parcă n-ar fi auzit-o.”

„Eva înșiră cărțile și numără încet până la doisprezece.

–          Cum de numeri în polonă?

–          Cunoșteam numerele în polonă dintotdeauna. Deci încă dinainte să fi mers la școala de traducători. Poate că într-o viață anterioară am fost poloneză?”

„Dintr-un ziar, Eva află că avocatul David Miller, provenind din Canada, fusese cel care dăduse de urma martorului polonez Iosif Gabor tocmai la timp, înainte de process, ca să ateste prima folosire a gazului Zyklon B, cu care ar fi fost uciși în lagăr peste un million de oameni.”

„La process, acuzații declarau că nu sunt vinovați. Atunci, o femeie din tribuna spectatorilor începu să plângă cu sughițuri. Se ridică, trecu grăbită pe lângă cei așezați și ieși din sală impleticindu-se. Eva auzi voci care deveneau tot mai puternice. Era polonă:

–          Kłamiecie! Wszyscy Kłamiecie! (Mințiți. Mințiți cu toții.)

–          Tchórze! (Lașilor); – Oprawca! (Criminalilor).”

„Era a douăzeci și treia zi de proces, și urma să se înceapă cu audierea martorilor care vorbeau polonă. Eva urma să traducă fidel și scrupulous toate documentele și declarațiile întocmite în limba polonă, care vor fi dezbătute în proces.”

Lagărul Auschwitz Birkenau.

„Urma să fie chemat următorul martor, Jan Kral. Eva știa din dosar că lucra ca arhitect la Cracovia.

–          Domnule martor, când exact ați ajuns în lagăr?

Jan Kral răspundea acum în polonă. „La 28 octombrie ’42 am fost deportat cu soția mea și cu fiul meu din ghetoul de la Cracovia. Timp de trei zile am fost pe drum într-un tren de marfă. Într-un vagon închis. Nu existau amenajări sanitare. Numai o găleată în colț pentru optzeci de oameni. Nu ne-au dat mâncare și apă. În acest drum au murit oameni, cel puțin zece. Când am ajuns – asta s-a întâmplat pe 1 noiembrie – pe rampă, am fost scoși din vagon. Apoi, supraviețuitorii au fost împărțiți. Femei, copiii și bătrâni spre stânga, bărbații spre dreapta. Doi dintre ofițerii SS s-au certat dacă fiul meu, care avea 11 ani, dar era deja voinic, să meargă spre stânga sau spre dreapta. Nu voiam ca el să fie nevoit să muncească și i-am spus unuia dintre ei că fiul meu este prea tânăr și nu poate să muncească. A dat din cap și fiul meu s-a suit cu soția mea într-un camion. Era Crucea Roșie, asta m-a liniștit. Au plecat. Mai târziu în lagăr, seara un alt prizonier mi-a arătat o coloană de fum la orizont. A spus: Uite. Acolo urcă soția ta și fiul tău sus la cer.”

„În ziua precedent, Eva ajunsese acolo ca singura femeie printre douăzeci și patru de bărbați zburând la Varșovia. Printre ei se aflau șase reprezentanți ai apărării, judecătorul care prezida procesul și cei doi asesori ai lui, procurorul-șef, alți cinci procurori și doi reporter. Toți voiau să-și facă o imagine cât mai amplă a condițiilor din lagărul de concentrare și exterminare Auschwitz Birkenau.”

„Ăsta-i numai un proces spectacol, un proces public pentru a vă liniști conștiința. „Eva nu știa al cărui răspuns să-l traducă mai întâi. Polonezul vorbi mai departe: el însuși fusese deținut, durerea nu putea fi ispășită. Atunci, David spuse neadecvat de tare:

–          Eu sunt evreul!

Polonezul, care îl înțelesese și fără traducere Evei, ridică din umeri și întrebă într-o germană stricată?

–          Ai fost în lagăr?

David păli, Blondul se ridică și-l privi atent. Însă David tăcu, iar polonezul continuă:

–          Nu? Tu nu ți-ai pierdut familia?”

„Cu câteva zile înainte de Crăciun, Evei i-a venit o scrisoare oficială: viza ei pentru o vizită de patru zile în capitala poloneză fusese aprobată. După ce au trecut granița spre Polonia, câmpurile înzăpezite au devenit mai vaste, iar pădurile nesfârșite.”

Romanul de debut al strălucitei scenariste Annette Hess s-a impus printre cele mai apreciate cărți ale anului 2018 publicate în Germania. Bestseller internațional, este tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Abordând cea mai dificilă parte a istoriei germane din secolul XX, captează prin actualitatea temei, prin dozajul fin între saga de familie și desfășurarea primului eveniment major care a adus la cunoștință lumii ororile naziștilor, prin limbajul precis, elegant și subtil în redarea atmosferei intense ce se menține de la prima la ultima pagină. 

Lecturi plăcute!

Sursă foto: serialreaders.com;