Descoperă Polonia – CE TREBUIE SĂ ŞTŢI DESPRE POLONIA


Clima Poloniei este temperată. Anul are 4 anotimpuri distincte. Primăvara e plină de surprize, în martie şi aprilie e posibil ca soarele şi căldura să treacă în frig şi ploaie, sau chiar să fulguiască.
Vara, cea mai bună perioadă pentru a vizita ţara, e cald (temperaturile pot urca pînă la 30 grade Celsius), uneori , însă e vreme ploioasă. 
Toamna e foarte colorată, însorită, ploioasă spre sfîrşit şi e anotimpul perfect pentru amatori de plimbări prin păduri.
Iarna, temperaturile se situează în jur de zero grade, cu zăpadă garantată doar în zonele montane. Din cauza capriciilor naturii, polonezii urmăresc cu regularitate prognoza meteo.

Bisericile

Nu este recomandabil de a planifica vizite duminica sau în zilele de sărbătoare. Polonezii sînt un popor foarte religios şi, în timpul slujbelor, bisericile sînt arhipline. În timpul serviciilor divine, nu se permite fotografierea. Nu se admite de a întra în biserică sumar îmbrăcat.

Telefoanele
Întreaga ţară este cuprinsă de reţeaua de telefonie mobilă. Serviciile telefoniei fixe, în special, pentru apelurile internaţionale sînt printre cele mai scumpe în Europa.

Poşta electronică
Serviciile Internet pot fi accesate în Internet – cafe-urile din cele mai multe oraşe şi orăşele. Cele mai multe companii au adrese electronice, iar folosirea privată a poştei electronice este un lucru obişnuit.

Siguranţa
Rata criminalităţii este printre cela mai scăzute din Europa. Este, totuşi, mai bine să nu mergeţi seara spre acele locuri despre care prietenii sau ghizii v-au comunicat că sînt periculoase. Furtul portmoneelor nu este un fapt prea răspîndit, dar este necesar să fiţi atenţi, mai ales în locurile aglomerate, în autobuze sau trenuri. 

Sărbătorile religioase:
Paştele şi Înălţarea Domnului
15 august – Sărbătoarea Sf. Maria
1 noiembrie Ziua Tuturor Sfinţilor
25 decembrie – Crăciunul

Sărbătorile oficiale:
1 ianuarie -Sărbătoarea Revelionului
1 mai – Sărbătoarea Muncii
3 mai – Ziua Constituţiei
11 noiembrie – Ziua Independenţei (se celebrează restaurarea independenţei din 1918)


Sursa: 
Polonia (ne)cunoscută.- 2008.- Decembrie (Nr. 4). – P. 4

Idee: Şef filială, Ecaterina Nedzelschi


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s