Muzeul de istorie al evreilor polonezi, declarat Muzeul European al Anului


Unul dintre cele mai importante premii acordate muzeelor, a ajuns anul acesta în Polonia! La 10 aprilie, în Spania, Muzeul POLIN, dedicat istoriei evreilor polonezi, din Varşovia a primit premiul European Museum of the Year Award 2016. Premiul a fost câştigat pentru interpretarea extrem de imaginativă a legăturilor istorice dintre evrei şi polonezi, dar şi pentru abordarea creativă a educaţiei şi responsabilităţii civice. Și cu adevărat, muzeul își merită titlul. 
Multe muzee sunt plictisitoare din cauza vitrinelor prăfuite, a luminii palide și angajaților care stau cu ochii pe vizitatori ca pe butelie. Însă când există bani și voință se pot face minuni. Ecrane tactile uriașe, proiecții de mari dimensiuni, instalații audio sofisticate și invitația de a atinge exponatele. Totul e posibil în Muzeul POLIN. 
Muzeul te uimește încă din depărtare datorită clădirii moderniste, proiectată de o echipă de arhitecți finlandezi. Clădirea muzeului a fost construită în fostul ghetou evreiesc şi contrastează cu monumentul din granit negru, din faţa sa, dedicat eroilor care au murit în timpul insurecţiei din zonă, din 1943. Fluiditatea faţadei de sticlă a noului muzeu, devenit deja un simbol al arhitecturii moderne, nu este spartă decât de o singură deschidere neregulată, care serveşte drept intrare şi hol principal, care traversează întreaga clădire. Potrivit arhitecţilor Rainer Mahlamaeki şi Ilmar Lahdelma, deschiderea simbolizează traversarea Mării Roşii de evreii care au fugit din Egipt. „Suntem ceea ce se cheamă un muzeu narativ”, a explicat Barbara Kirshenblatt-Gimblett, director de programe în cadrul muzeului. Vizitatorii plonjează în istorie graţie instalaţiilor multimedia, a textelor, a muzicii, a picturilor şi a scenelor de viaţă reconstituite. „Acesta este cel mai avansat muzeu din Europa din punct de vedere tehnologic”, potrivit directorului instituţiei. Expoziţia permanentă debutează cu o relatare a unei legende despre sosirea primilor evrei în Polonia, în Evul Mediu. Traversând imensele păduri poloneze, evreii au auzit o voce care spunea „Po-lin”, adică „odihneşte-te aici” în ebraică, dar şi cu referire la numele Polonia. De aici numele muzeului şi al site-

ului său de pe internet, polin.pl. Piesa de rezistenţă a expoziţiei este o splendidă replică a unui plafon policrom, pictat manual, provenit dintr-o sinagogă din Gwoździec (astăzi în Ucraina), din secolul al XVIII-lea. Muzeul POLIN prezintă istoria de peste 1000 de ani a comunităţii evreieşti din Polonia. Plasat în zona în care altădată funcţiona ghetoul evreiesc din Polonia, muzeul  ocupă circa 4000 de metri pătraţi şi este format din 8 galerii care încearcă să răspundă la întrebări de genul „cum au ajuns evreii în Polonia?”, „cum a devenit Polonia centrul diasporei evreieşti şi casa celei mai mari comunităţi evreieşti din lume”, „cum este revitalizată viaţa evreiască?”. Muzeul adună documente vechi care atestă contribuţia evreilor din Polonia la dezvoltarea vieţii culturale, economice şi politice. În expoziţii sunt prezentate momente din Cartea Exodului, ale trecerii prin Marea Roşie a evreilor care părăsesc Egiptul conduşi de Moise. În acelaşi timp însă sunt evocate momente şi monumente ale milenarei culturi evreieşti care s-a dezvoltat în stransă legătură cu cultura poloneză.

O secţiune aparte îi este dedicată Holocaustului. Galeria „Holocaust” este o cameră îngustă şi sumbră în care vizitatorul este ghidat de personaje istorice ale căror cuvinte sunt scrise pe pereţi. Și aici muzeul a vrut să arate ce civilizație s-a pierdut din cauza ororilor Holocaustului și nu unul în care evreii să-și plângă de milă. Sălile Holocaustului sunt întunecate, cu mici casete luminate în galben ce spun istoriile crunte de la Auschwitz, Treblinka, Sobibor sau Birkenau, istorii cu moarte, tortură, dar și cu speranță, fiindca au fost evadări și unii prizonieri au izbutit să scape din iadul nazist. Pozele nu sunt retușate, o bună parte dintre ele sunt originale și nici nu sunt mărite, astfel încât trebuie să te apleci ca să le observi mai bine. Nu lipsesc elementele multimedia nici aici.

Scaune austere din lemn sunt puse lângă ecrane mari alb negru ce simulează geamul unui tramvai. Prin ele sa văd străzile Varșoviei din anii 40′ cu oameni grăbiți, slabi, îmbrăcați sărăcăcios.

Un loc cu totul special este Strada Evreiască care recreează cu proiectoare, ecrane imense, lumini, umbre și sunete atmosfera de acum un secol dintr-un cartier evreiesc al unui oraș polonez. Practic fațadele magazinelor de porțelanuri, cristale, optică sau postavuri sunt proiectate pe peretii ce recreează o stradă din care poți pătrunde, pe sub câteva arcade frumoase, în alte părți ale expoziției. În plus, la capătul străzii, pe un ecran mare, se văd scene citadine alb-negru și sunetele coincid cu cele dintr-un oraș de pe la 1920: trăsuri, bice, oameni vorbind sau strigând, dar și câteva automobile zgomotoase.
Este într-adevăr greu să faci un muzeu cu adevărat reușit. Este dificil să faci un muzeu în care oamenii, nu doar ca NU trebuie să se abțină să atingă „exponatele”, ci chiar trebuie să le atingă, în unele cazuri să se urce pe ele. Dar tocmai aici e partea frumoasă: cu multă tehnologie poti face un muzeu „cool” care transformă o temă relativ aridă, într-una care te poate încânta.
Și zona vedetă este recrearea unei străzi de acum 100 de ani cu proiecții în mărime naturală și ecrane de câțiva metri înălțime ce înfățișează scene urbane. „O mie de ani de istorie a evreilor din Polonia” nu este o temă care să te convingă să vizitezi un muzeu, dacă nu ești mare fan al istoriei. Însă muzeul din zona Muranow a capitalei poloneze Varsovia îi va încânta pe toți prin modul cum tehnologia face istoria interesantă, chiar dacă nu ești pasionat de domeniu. Înăuntru nu sunt săli clasice cu neoane în tavan și vitrine cu exponate simple și etichete pipernicite. Ar fi prea banal.
Încăperile par întunecate, însă doar pentru a scoate în evidență exponatele și instalațiile multimedia care sunt multicolore. O serie de touch-screen-uri îți arată cum erau monezile din secolul X și XI, și apăsând pe oricare dintre ele, o vezi marită de peste 20 de ori pe un ecran alăturat, dar și cu explicații în engleză și poloneză. Câțiva metri mai încolo poți explora pe un ecran tactil mare un cimitir evreiesc, te poți „plimba” virtual printre pietrele funerare și poți alege pe care să faci click pentru a vedea istoria ei. Într-o altă încăpere poți răsfoi virtual pe ecrane tactile manuscrise medievale, iar fondul sonor este și el în ton cu vremurile ce se doresc a fi evocate. Se aude tropăit de cai, zumzet de voci, ulcele care se lovesc, îndemnuri, strigăte, uți care se închid, căruțe, zgomote metalice, peisajul sonor care ar fi încântat sau îngrozit urechea într-un târg medieval.
Ideea muzeului Polin s-a născut la începutul anilor 1990, după căderea comunismului, la iniţiativa mai multor persoane private. Proiectul a demarat in 2005 și o parte dintre expoziții au fost inaugurate în primăvara lui 2013, marele eveniment de prezentare a expoziției principale fiind în octombrie 2014. Costurile totale au fost foarte mari: peste 120 milioane dolari, 40% din bani venind de la guvernul polonez și restul de la diverse asociații evreiesti, filantropi dar și din donații venite de la cetățeni polonezi. Mai exact clădirea a costat 67 milioane dolari, iar amenajarea expozițiilor, 55 milioane dolari.
„Scopul principal al acestui muzeu este să reconstruim ideea, atât în Polonia, cât

şi în străinătate a faptului că evreii au fost o componentă permanentă a peisajului polonez timp de mii de ani. Istoria pe care o povestim aici face parte din istoria Europei”, a spus directorul muzeului Polin, Dariusz Stola.

Muzeul POLIN este surprinzător. Povestește ani de istorie cu foarte puține obiecte vechi și descrie cu calm momente violente. Este un muzeu în care tehnologia, istoria și cultura se împletesc dincolo de orice închipuire.

Sursa: hotnews.romariustuca.roradiopolsha.pl

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s