URME POLONEZE DE VALOARE în istoria mondială – Jan Karski, polonezul care a încercat să oprească Holocaustul


Născut pe 24 aprilie 1914, Jan Karski a fost diplomatul polonez care, în 1942,
în încercarea de a trezi conștiința lumii și-a riscat viața pentru a informa despre exterminarea evreilor de către Hitler în Europa ocupată de naziști. În anul 1942, Jan Karski s-a întâlnit la Varșovia cu reprezentanții mișcării evreiești de rezistență. Aceştia l-au rugat să transmită lumii informații despre exterminarea evreilor, subliniind faptul că poporul evreu era amenințat de o epurare totală. Pregătindu-şi raportul pentru Aliați, Jan Karski a ajuns de două ori în secret în ghetoul Varșoviei. Raportul lui Karski a fost prezentat guvernelor Marii Britanii și Statelor Unite, Karski însuşi s-a întâlnit personal cu mai mulți politicieni – printre care și cu președintele Statelor Unite, F. D. Roosevelt – dar și cu mulți reprezentanți ai bisericilor, media şi ai culturii, făcând apel pentru salvarea evreilor; totuși, nu a reuşit să-i determine pe Aliați să ia măsuri în vederea stopării Holocaustului, care se înfăptuia atunci.
„Desi misiunea lui Karski nu a reusit, „mesajul sau umanitar a avut o importanţă pe care nici timpul, nici nici forţele răului nu au reusit să o diminueze sau sa o şteargă” – sublinia scriitorul Elie Wiesel – datorită lui, generaţiile următoare vor putea să creadă în umanitate”

Împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Jan Karski – un polonez a cărui biografie este un exemplu elocvent despre rezistenţă şi umanitate în vremuri de crimă şi purificare etnică, constituie un prilej de a face cunoscute lumii personalitatea și misiunea acestuia. În acest scop la 6 decembrie 2013, Seimul Republicii Polone a declarat anul 2014 Anul Jan Karski. Pentru cinstirea persoanei, concepţiilor și realizărilor lui Jan Karski, diplomația polonă a luat inițiativa de finanţare a unor monumente dedicate acestuia (așa-numite băncuţele lui Karski) sau a plantării în diferite oraşe din lume a copacilor dedicați lui Jan Karski. După New York, Washington, Tel-Aviv, Milano, Padova, Łódź, Varșovia și Kielce, Bucureștiul a fost următorul oraș care a adus omagiu acestui martor-erou al istoriei Celui De-al Doilea Război Mondial. La 35 aprilie anul curent, în Parcul Herăstrău din București (Insula Trandafirilor) a fost sădit copacul comemorativ dedicat lui Jan Karski. Există și o legătură directă între persoana emisarului polonez și capitala României: înainte de război,

Parcul Herăstrău

pregătindu-se pentru cariera diplomatică, Jan Karski a efectuat un stagiu consular la Ambasada Poloniei din București. Încă din timpul vieţii, Jan Karski, devenise o legendă: a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale multor ţări – printre altele, cu Ordinul polonez „Vulturul Alb“ şi cu Medalia americană pentru Libertate –, nouă universităţi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa şi a devenit cetăţean de onoa­re al Israelului, stat care, în anul 1982, i-a acordat titlul de Drept între Popoarele Lumii, în 1998 l-a propus la Premiul Nobel pentru Pace, iar în anul 2012 președintele SUA Barack Obama l-a distins cu Medalia Prezidențială a Libertății. Prestigiosul săptămînal american Newsweek l-a considerat pe Karski drept una dintre personalităţile remarcabile ale secolului al XX-lea, definind totodată misiunea din timpul războiului ca pe una dintre pietrele morale de hotar ale civilizaţiei veacului trecut. Pînă în prezent, lui Jan Karski i-au fost dedicate numeroase biografii, articole şi sesiuni ştiinţifice, a devenit, de asemenea, protagonistul filmului documentar Misiunea mea, în regia lui Waldemar Piasecki şi a lui Michal Fajbusiewicz (1996), numele său a fost dat unor şcoli din diverse părţi ale lumii, a fost creat chiar şi un joc urban, care reconstituie misiunea lui neobişnuită, iar studiourile Walt Disney au produs o bandă desenată bazată pe biografia lui Karski. În anul 1944, Jan Karski a scris bestsellerul Statul din clandestinitate (Story of a Secret State), carte despre mişcarea de rezistenţă din Polonia, al cărei tiraj a atins 360.000 de exemplare. Din păcate, această carte nu a apărut până acum în traducere românească. După război, Jan Karski s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde s-a dedicat cercetării ştiinţifice şi unde a murit, în anul 2000. Pe pagina în limba engleză a programului (http://www.karski. muzhp.pl/) se pot găsi materiale educative şi scenarii de lecţii despre Jan Karski, pentru toţi interesaţi de acest subiect. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s