URME POLONEZE DE VALOARE în ştiinţa mondială. Kazimierz Funk – biochimistul polonez care a întrodus termenul “vitamină”.


Vitaminele sunt elemente regulatorii ale nutriţiei, indispensabile vieţii, sunt substanţe non-calorice de care corpul are nevoie în cantităţi mici, de ordinul miligramelor (mg) sau foarte mici, de ordinul microgramelor (µg), pentru ca organismul să fie sănătosÎn limba latină, vita înseamnă viață, iar sufixul -amină este pentru amine (la momentul respectiv se credea că toate vitaminele sunt amine. Acum însă se știe că nu este așa). Alimentaţia noastră de fiecare zi  trebuie să le conţină pe toate, fiecare dintre ele având un rol specific şi indispensabil. Termenul“vitamină” a fost introdus în anul 1912 de către biochimistul polonez, Kazimierz Funk, pentru a descrie substanţele naturale din alimente care sunt esenţiale pentru viaţă.

Varșovia a dat lumii mai mulţi chimiști faimoși. Unul dintre ei este şi Kazimierz Funk. Născut la 23 februarie 1884 în Varşovia, el a fost un biochimist, cunoscut în special pentru faptul că a descoperit vitamina B1. Funk a studiat în Berlin și în Elveția, unde a obținut în final doctoratul în chimie organică la Universitatea din Berna. În 1927 s-a mutat la Paris unde și-a înființat propriul institut de cercetare, Casa Biochemica.

Kazimierz Funk

Kazimierz Funk a condus cercetări legate de alimentaţie, astfel a descoperit existența vitaminei B1 în orezul brun. El și-a dedicat munca studierii și izolării unei substanțe necunoscute în acea perioadă, regăsită în orezul brun. În 1912 a reușit să izoleze substanța respectivă și, deoarece această substanță conținea un grup de amine, el a denumit-o vita amine (vitamină). Ulterior, urma să fie cunoscută sub numele de vitamina B1 (tiamină). Tiamina, este un compus chimic incolor. Este solubil în apă și insolubil în alcool. Tiamina se descompune la căldură. Carența de tiamină

poate duce la numeroase probleme incluzând neurodegenerarea și decesul. O lipsă de tiamină poate fi cauzată de malnutriție, o dietă cu mâncăruri bogate în tiaminază (pești de apă dulce cruzi, scoici crude, ferigi) și/sau mâncăruri bogate în factori anti-tiaminici (ceai, cafea). Sindromuri cunoscute cauzate de deficiența în tiamină sunt sindromul Wernicke-Korsakoff și beriberi, boli frecvente și în cazul consumatorilor cronici de alcool. Lucrând asupra simptomelor beriberi, Funk a sugerat că patru maladii specifice sunt cauzate de deficienţa unor “amine” vitale din dietă: scorbut (pierdere severă de sânge din scurgeri ale vaselor sanguine – o lipsă a vitaminei C), rahitism (înmuierea oaselor – lipsa vitaminei D), pelagra (modificări ale pielii, diaree persistentă, demenţă – lipsa vitaminei B3) şi beriberi (inimă mărită şi slăbită, dureri în membre, slăbiciune musculară – lipsa vitaminei B1).
Dacă e să vorbim despre cazuri cunoscute de supradoză de tiamină- sunt cele prin injectarea de tiamină. Injectarea tiaminei poate duce la reacții anafilactice. Kazimierz Funk

a înaintat ipoteza că numerose boli ar putea fi vindecate cu ajutorul

vitaminelor. Însă a recunoscut, înca de atunci, că vitaminele sintetice sunt mult inferioare vitaminelor din surse naturale, iar produsele sintetice (medicamentele n.n.) sunt recunoscute ca sunt mult mai toxice”. Începând cu anul 1915, a început să lucreze pentru diverse companii farmaceutice americane și s-a concentrat asupra produselor pe bază de vitamine. În 1936, el a fost capabil să descifreze structura vitaminei B1, a dezvoltat o metoda de sintetizare a ei și a fost primul care a reușit să izoleze acidul nicotinic (vitamina B3). 

Kazimierz Funk a mai coordonat și cercetări asupra hormonilor, diabetului, ulcerelor și biochimiei cancerului. A murit, răpus de cancer, la 19 noiembrie 1967 în SUA. 
Dar de la Kazimierz Funk, în ultimii ani, vitaminele au
revenit în atenţia specialiştilor şi cercetătorilor. Noi practici alimentare sau terapeutice se bazează pe efectele, mereu sporite, ale vitaminelor. Cercetarea aprofundată a structurii chimice a deschis acestor compuşi un câmp larg de acţiune în ceea ce priveşte rolul lor curativ, modalităţile de a-i folosi, posibilitatea de a-i sintetiza.
Vitaminele mai au încă destule taine nedescifrate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s