Dialog cu utilizatorul: Gabriela Negru-Vodă


Impresiiile utilizatorilor despre carte, lectură,
despre activitatea bibliotecii în general,
impresii de călătorie, poezii ş.m.a

18337501_210358769475940_2105984434_nGabriela Negru-Vodă, eleva Liceului Academiei de Științe a Moldovei, cititoare şi voluntar al bibliotecii „A. Mickiewicz”.

Cărțile m-au pasionat dintotdeauna. Încă de mic copil, făceam ce făceam şi-mi luam repede o carte, pentru a mă cufunda în ea şi a-i sorbi înțelepciunea. Am crescut cu poveştile lui Ion Creangă, Petre Ispirescu, Frații Grimm, Hans Christian Andersen. Acest lucru m-a ajutat să-mi dezvolt imaginația, setea de cunoaştere, fiind un fundament în formarea mea ca cititor avizat şi matur. Primul meu roman citit, ”Coliba unchiului Tom”, de Harriet Beecher Stowe, citit la 12 ani, m-a inițiat în lumea romanelor şi a cărților de anvergură. Astăzi, mă pot lăuda cu peste 100 de cărți citite, printre care se numără romane de dragoste, istorice, de aventură, psihologice, realiste, post-moderniste, polițiste, documentare etc. Nu pot spune că am un anumit gen de carte pe care-mi place să-l lecturez.
Am cărți preferate din toate domeniile. ”Jane Eyre”, ”Hobbitul”, ”Stăpânul Inelelor”, ”Winnetou”, ”Sherlock Holmes” sunt doar câteva dintre ele. Aşa cum pentru fiecare cititor avid biblioteca este un spațiu indispensabil, şi pentru mine ea reprezintă o sursă inepuizabilă de energie pozitivă. Atunci când mă aflu în mijlocul cărților, uit de tot şi de toate, rămânând doar eu şi Universul care mi se deschide în față, aşteptând să fie explorat. Pentru că fiecare carte e un Univers în miniatură.
Venind aici, la liceu, m-am despărțit de biblioteca din şcoala din localitate, care constituia pentru mine un spațiu de refugiu față de negativismul din jur. Dar mare mi-a fost bucuria când am aflat că Biblioteca ”A. Mickiewicz” este situată aproape de liceu. Astfel, mi-am regăsit iar spațiul în care mă pot refugia ori de câte ori simt nevoia. Am fost plăcut surprinsă să descopăr un număr impresionant de cărți din toate domeniile şi nişte bibliotecare care te fac să calci pragul bibliotecii cât mai des cu putință. În această bibliotecă am găsit o atmosferă benefică, calmă şi productivă, iar acesta este meritul talentatelor îndrumătoare în lumea cărților.

Nu ezitați! Veniți la bibliotecă!

3 gânduri despre „Dialog cu utilizatorul: Gabriela Negru-Vodă

  1. Buna ideea cu inteviurile utilizatorilor despre experiențele lor de lectură! „Dialog cu cititorul” paote fi o umbrela sub care sa adunati impresii de tot felul despre experiențele utilizatorilor, mai ales, în an aniversar despre experiența serviciilor. Servicii în sens direct – orice oferă biblioteca este serviciu, împrumut, studiu in sala, activități în afara bibliotecii, ajutor pentru un referat sau instruiri, curățenia sau atitudinea, promtitudinea sau disponibilitatea angajaților – oricare dintre acestea poate fi subiect de expunere persoanala, adăugând valoare instituției și angajaților ei. Salut inițiativa „Dialog cu cititorul” dar cred ca ar trebui extinsă la „Dialog cu utilizatorul”!

    Apreciază

Lasă un comentariu