Lolek și Bolek la 40 de ani

 

Filmul cu desene animate, este filmul care a fascinat și fascinează universul copilăriei șikolorowane fiecare copil este mereu dornic să-l vizioneze.

Și copii din Polonia iubesc desenele animate. Iar unul dintre cele mai renumite este Marea călătorie a lui Lolek și Bolek.

La 16 septembrie 1977, acum 40 de ani, a avut loc premiera mondială a filmului animat Marea călătorie a lui Lolek si Bolek. (Acelaşi titlul îl poartă şi serialul de desene animate.)

Frații Lolek și Bolek (în polonă „Bolek i Lolek”) sunt personajele principale ale unei serii de desene animate poloneze create de Władysław Nehrebecki și Leszek Mech începând din 1963 până în 1986. Ba chiar se presupune că Władysław Nehrebecki a creat aceste personaje inspirându-se din caracterul celor doi fii ai săi.

Lolek şi Bolek erau personaje animate foarte îndrăgite, iar mulţi dintre adulţi îi au incluşi în vorbirea curentă, ca expresie. “Eh, parcă aţi fi Lolek cu Bolek!”. Cei doi își petrec o grămadă de timp pe afară, făcând tot felul de trăsnăi şi având tot soiul de aventuri.

Spre deosebire de marea majoritate a desenelor animate, ce înfățișau animale sau păsări umanizate, eroii acestui serial sunt doi copii. Prietenia, sinceritatea, colaborarea, lipsa de agresivitate reprezintă doar câteva dintre valorile pe care aceste personaje le-au insuflat micilor telespectatori. Deși mai puțin elaborate decât desenele animate actuale, “Lolek și Bolek“ i-au cucerit pe copii, pe care i-au purtat într-o lume de aventuri și distracții.

Bolek (diminutivul de la Boleslaw), înalt, este fratele mai mare. Lolek (diminutivul de la Karol), scund și plinuț, este mezinul. Amândoi sunt băieți veseli, simpatici și inventivi, mereu în competiție unul cu altul. Puși pe șotii, cei doi ștrengari reușesc să iasă la liman din orice situație, iar dacă se întâmplă să mai facă vreo boacănă, încep să râdă și găsesc la minut o soluție ca să dreagă greșeala.

Lolek și Bolek sunt frați, dar și prieteni. Ambilor le place să înoate, să pescuiască, să se prăjească la soare, să meargă cu bicicleta și să facă excursii la țară. Veritabili exploratori, Lolek și Bolek trec prin tot felul de peripeții exotice: sunt când cowboy în Vestul Sălbatic, când oameni ai mării ori concurenți imaginari la un raliu în Argentina, ba chiar își construiesc un submarin. Fie că stau acasă ori își petrec timpul pe afară, băieții rămân mai mereu singuri și nesupravegheați.

Caracteristic desenelor animate cu Lolek şi Bolek e că nu au dialoguri, de aceea sunt Bolek_and_Lolek_monument_2foarte potrivite şi pentru preşcolari. Personajele au primit voci abia în anii 1980, când au ajuns vedete de lungmetraj.

Lolek şi Bolek sunt pe primul loc în Polonia în topul personajelor animate, dar
succesul lor a fost mare în peste 80 de țări, printre care și Iran, unde a fost printre puţinele programe difuzate la TV după revoluţia din 1979.

La Muzeul Dobranocka (“Noapte bună, copii!“) din localitatea Rzesow sunt expuse figurine, jucării, puzzle-uri, cărți poștale, cărți de colorat și jocuri de calculator cu Lolek și Bolek, iar în 2011 la Bielsko-Biala a fost dezvelit un monument cu cei doi.

Sursa: urbanvoice.ro; wikimedia,org; cinemarx.ro; prodiaspora.de; filmweb.plconfluente.org; mojtv.hr;

Reclame