Aniversare a 11 ani de existență a Bibliotecii polone „Adam Mickiewicz”- 11 ani de cultură, artă și literatură poloneză la noi acasă


45718446_1886509568084804_806721675688148992_nJoi, 8 noiembrie 2018, biblioteca polonă „Adam Mickiewicz”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, a celebrat 11 ani de existență, timp în care a reușit „să aducă Polonia” mai aproape de noi, să promoveze cultura acestei țări, excepțională din anumite puncte de vedere, cum ar fi reconstruirea Varșoviei după cel de-al Doilea Război Mondial, când aceasta a fost distrusă aproape în întregime, să creeze relații de prietenie cu reprezentanții acestei țări la Chișinău, într-un cuvânt, să fie un adevărat centru de informare, artă și cultură poloneză în Chișinău, punând la dispoziție pasionaților de limbi și literaturi străine cărți în limba poloneză sau cărți ale autorilor polonezi. Ne bucură realizările acestei biblioteci, timp de un deceniu de viață, urându-i realizări plenare și continuitate.

În ceea ce privește momentul aniversar, evenimentul ne-a surprins prin neordinarul său, de data aceasta fiind unul mult mai puțin oficial, ci explorator, în care am descoperit de fapt biblioteca poloneză, precum și Polonia, cu orașele, personalitățile și cultura ei. S-au ținut doar două cuvântări, mesajul de salut al șefului filialei, Oxana Andreev, și cel al Excelența sale Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartlomiej Zdaniuk, fiecare vorbind în limba maternă a celuilalt, Oxana Andreev în poloneză, iar Excelența Sa în română, în semn de cordialitate și prietenie reciprocă între țările noastre.

IMG_8497Ambasadorul a menționat că anul acesta Polonia a sărbătorit Centenarul Recuceririi Independenței, Polonia trecând prin momente grele, consolidâdu-și în timp această independență, luptând cu factori externi, dar și interni.

Ulterior, publicul a fost invitat la o „călătorie” prin bibliotecă, punându-i-se la dispoziție o hartă. Astfel, la fiecare locație, vizitatorul era surprins cu ceva inedit, original, bine-gândit. Întreaga echipă a bibliotecii, împreună cu voluntarii acesteia, au stat la dispoziția vizitatorilor, vorbindu-le despre literatura, cinematografia, arhitectura și arta Poloniei. De această dată, totul a fost diferit: decor, aranjament, expoziții, artefacte, activități irepetabile și parteneri unici. Am aflat despre numeroase premii Nobel obținute de polonezi (Sienkiewicz, Reymont, Curie), de premii Oscar și prezențe notorii la Hollywood ale artiștilor polonezi, convingându-ne astfel că Polonia își aduce din plin aportul la patrimoniul culturii universale. Ne-a surprins arhitectura orașelor poloneze, având ocazia să le vizualizăm prin tururile virtuale ale orașelor care ne-au fost puse la dispoziție. La o altă locație, vizitatorului i s-a vorbit despre celebrul educator Janusz Korczak, medic, pedagog, director de orfelinat, care a formulat o serie de principii valoroase privind educația copiilor, astfel încât aceștia să își dezvolte plenar personalitatea. De asemenea, participanții au fost invitați să răspundă la întrebări „Ce? Unde? Când?” privind diverse informații în legătură cu Polonia, fiind remunerați cu IMG_8406premii simbolice. La un alt „colțișor”, vizitatorii erau inițiați în cunoașterea limbii poloneze, punâdu-li-se la dispoziție alfabetul sau fiind familiarizați cu anumite expresii de bază. Pe un afiș plasat pe peretele bibliotecii, participanții puteau recomanda o carte poloneză citită, de numeroase recomandări bucurându-se „Quo vadis”, poetul Mickiewicz sau „Comedianta” de Reymont. Invitații la eveniment au mai putut lua parte la adunarea unor piese puzzle cu tematica Poloniei sau la un master-class unde își puteau făuri obiecte în culorile steagului polon.

A fost o seară deosebită, organizatorii creând un tur virtual excelent conceput, informația a fost astfel sistematizată și pusă în circuit încât, în numai 100 de minute, vizitatorii au reușit să afle o mulțime de lucruri curioase, importante, fascinante privind această țară.

45697027_1886510291418065_1308883509565194240_nAșa cum a menționat Lidia Kulikovski, „A fost un eveniment cu totul deosebit, ieșit din comun, aceasta fiind probabil tendința- utilizatorii să descopere biblioteca, s-o cunoască. Spiritul descoperirii, competiției, se simțea în fiecare colțișor. De fapt, ei au deschis Hora științei- pentru că totul a fost bazat pe căutare, găsire, celebrare; a fost un Quest aniversar, în fiecare provocare era componenta știință- de la Puzzle la excursii/descoperiri online, la tombolă. Am participat la câteva provocări și am răspuns corect; am participat la master class și mi-am confecționat un papion în culorile Poloniei; am cunoscut oamenii de știință, scriitorii, orașele, poveștile, istoria Poloniei”.

Dar cunoașterea Poloniei la Biblioteca „Adam Mickiewicz” nu se termină aici. Biblioteca își are ușile deschise pe tot parcursul anului pentru cei care își doresc să cunoască o țară nouă, o cultură nouă, să-și îmbogățească cultura generală și să-și dezvolte potențialul artistic participând la diverse ateliere de creație organizate la această bibliotecă.

La mulți ani rodnici, Biblioteca „Adam Mickiewicz”!

Elena Taragan,

Departamentul Studii și Cercetări, BM „B.P. Hasdeu”

Reclame

Un gând despre „Aniversare a 11 ani de existență a Bibliotecii polone „Adam Mickiewicz”- 11 ani de cultură, artă și literatură poloneză la noi acasă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s