Lansare de carte "Românii în goana după happy-end", autor Bogumil Luft

Reclame

Adam Mickiewicz

 În sufletul viitorului reprezentant al romantismului tendinţa creaţiei s-a contopit cu tendinţa de a lupta pentru libertatea Poloniei. În opera sa A. Mickiewicz atribuie un rol extraordinar faptului de a prezenta, în faţa întregii lumi, poporul său privat de viaţa politică, poezia lui fiind ca organizator al conştiinţei naţionale, ca propagator a adevărului filosofic şi moral.
Poetul s-a născut la 24 decembrie 1798, în satul Zaosie de lângă Novogrodec în familia avocatului Nikolai Mickiewicz.
În 1815 s-a înscris la Univesitatea din Vilnius, pe atunci una dintre cele mai prestigioase  din Polonia 
La terminarea Universităţii în 1819 fiind bursier al statului, scriitorul avea obligaţie să lucreze ca profesor la Kowno (Kaunas). În această perioadă au fost scrise primele şi cele mai cunoscute operi ale sale: “Cântecul filareţilor” şi “Oda tinereţii”.
În anul 1823 A. Mickiewicz, la fel ca şi colegii sai de universitate, este arestat şi întemniţat în Mănăstirea Baziliană din Wilno pentru participare la activitatea unor “organizaţii secrete”. Scriitorul se află în arest timp de o jumatate de an şi conform deciziei instanţei judecătoreşti este exilat în adîncul Rusiei. La 24 octombrie 1924 părăseşte Lituania.
 Perioada rusească a vieţii lui Mickiewicz se remarcă prin creşterea măiestriei poetice, apariţia noilor opere şi stabilirea relaţiilor cu personalităţi notorii, în primul rând A.S. Puşkin.
În anul 1825 A. Mickiewicz efectuează o călătorie de două luni în Crimeea. Impresiile în urma acestei excursii au fost materializate în ciclul excelentelor “Sonete din Crimeea” (1827). Precum perlele în colier aşa şi sonetele lui leagă dorul de plaiul natal, iar frumuseţa ţării străine sporeşte acest dor.
În 1829 A. Mickiewicz părăseşte Rusia, călătoreşte prin Europa, vizitează Berlinul, Praga, apoi  Elveţia, Italia. La Weimar Mickiewicz face cunoştinţă cu marele poet Goethe.
A. Mickiewicz a considerat de datorie de a fi alături de participanţii răscoalei în anul 1830, dar când a sosit la Dresdarevolta era în pragul agoniei şi în curînd s-a aflat despre căderea Varşoviei.
La Dresda A. Mickiewicz scrie cea mai importantă creaţie a sa – partea a III-a operei “Străbunii” (1832). Opera reflectă evenimentele anilor 1823-24, care au fost îndurate şi de poet, redă urmărirea organizaţiilor politice poloneze de către autorităţile ţariste, sacrificiul colegilor săi din Wilno care şi-au jertfit viaţa în lupta pentru libertatea Poloniei. A. Mickiewicz ajunge la concluzia că şi înfrângerea are un rost, deoarece Polonia prin exemplul suferinţei sale va ajuta la eliberarea altor popoare.
Din Dresda A. Mickiewicz se stabileşte la Paris, unde în 1834 iese de sub tipar “Pan Tadeusz”. Sentimentul patriotic, care trece ca un fir roşu în creaţia poetului, ia o amploare deosebită în această operă. Cuvântul ce iese de sub pana marelui maestru devine lumină şi sunet, iar în faţa cititorilor se desfăşoară imagini vii ale povestirii.
 Între anii 1839-1840 poetul locuieşte cu familia sa la Lausanne, unde

activează ca profesor la Academie. Dar peste puţin timp se întoarce la Paris, unde pe parcursul a patru ani predă literatură slavă la College de France. În acelaş an A. Mickiewicz să căsătoreşte cu Celina Szimanowska. În această perioadă A. Mickiewicz ajunge la concluzia că cea mai importantă este activitatea practică, ea este adevărata poezie şi ţînând cont de această convingere a sa, poetul înscrie luminoase pagini în istoria democraţiei poloneze şi europene: ca luptător pentru libertatea Italiei,  ca redactor şi publicist al ziarului „Tribuna Popoarelor” propagă idealurile democraţiei.

Moartea îl surprinde la Constantinopol, unde în perioada Războiului Crimeii soseşte pentru a întemeia Legiunea care ar fi luptat de partea turcilor.
Decesul survine la 26 noiembrie 1855. Corpul neânsufleţit al scriitorului este dus în Franţa şi înmormîntat în Montmorency, iar în 1890 este reînhumat în vechiul castel al dinastiilor regale poloneze Wawel în Cracovia.
Marele poet nu mai există, dar ne-a rămas ca moştenire spirituală geniala sa opera.

Săptămîna Uşilor Deschise la biblioteca de cultură şi literatură polonă "A. Mickiewicz"


Va invitam cu drag!


Poezia polonă a săptămânii – Adam Mickiewicz

 Îndoiala

 

Cât timp nu te vad, nu oftez, nu bocesc,
Stapân sunt pe mine si când te zaresc;
Când însa mult timp nu-mi mai iesi înainte,
Ceva îmi lipseste, un dor ma cuprinde;
Si-atunci, suspinând, ma întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?
De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Sa fac chipul tau sa-mi revina în gând;
Uneori totusi simt far’sa vreau, ca mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Si din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?
Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Lânga tine sa viu, ce ma doare sa-ti spun;
Dar umblând fara tel, neuitându-ma-n cale,
Nu stiu cum ajungeam drept la treptele tale;
Si-atuncea, intrând, ma-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?
Sanatatea sa-ti apar, eu si viata mi-as da,
As intra si-n infern pentru linistea ta;
Caci în inima mea nu-i dorinta mai vie
Decât pace sa ai si trupeasca tarie.
Si atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?
Când pe mâinile mele-ti cobori a ta palma,
O placuta simtire ma-nvaluie, calma,
Parca viata-ntr-un somn linistit mi-o sfârsesc;
Dar de-a inimii repezi batai ma trezesc
Care-mi pun raspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?
Iar când strofele-acestea le-asternui pentru tine,
N-a pus duh inspirat stapânire pe mine;
Ci, uimit, nici macar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime,
Si ma-ntreb cine-a vrut, ce scrisei sa-mi inspire?
Asta-i prietenia sau e, poate, iubire?
Idee și realizare: şef – oficiu sala de lectură, Oxana Andreev

Poezia polonă a săptămânii – Adam Mickiewicz

Laurei 

Doar te-am vãzut şi-ndatã m-am şi aprins la faţã

Cãtând o cunoştinţã-n privirile-ţi strãine ;

Împuprurarea ta s-a şi rãsfrânt în mine

Ca roza care pieptu-şi deschide dimineaţa.


Doar ai cântat – şi plânsul un val mi-a pus privirii

Cãci inima-mi fusese de glasul tãu mişcatã ;

Mi se pãrea cã îngerii l-au chemat, sã batã

Pe-al cerului cadran, secunda mântuirii.


Iubito ! Ochii tãi, deschis sã recunoscã

De-am sã te mişc vreodatã cu vorba sau privirea ;

Nu-mi pasã : oameni, sorta, de-au sã se-mpotriveascã,


Nici de-mi va fi iubirea doar un himeric vis

Şi dacã mâna-ţi altuia au s-o dãruiascã,

Sã recunoşti cã mie mi-e sufletul tãu scris.
Idee și realizare: şef – oficiu sala de lectură, Oxana Andreev