Poezia polonă a săptămânii – Juliusz Slowacki

Juliusz Słowacki unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai epocii romantismului polonez, în plus, este dramaturg si epistolograf. Ca filozof, a fost unul dintre creatorii filozofiei genetice, care rezolvă şi problema rolului poporului şi al personalităţii în istorie. 



Despărţire
Despărţiţi – dar unul despre altul ne-amintim;
Printre noi un porumbel, alb si trist, stă să cadă,
Poartă mereu cu sine o veste: stiu cînd plîngi în ogradă,
Ştiu cînd plîngi închisă-n cameră – ca-n ţintirim;
Ştiu la ce oră valul durerii revine,
Ştiu ce discuţie-ntre oameni lacrimi îti stoarce.
Te văd ca pe-o stea ce sus pe cer se aprinde
Şi lacrimi rozii aruncă, cu scîntei vineţii străluce.
Deşi acum nu pot să te prind cu privirea,
Cunosc casa ta, copacii din curte si florile,
Ştiu, ochii tăi si figura, unde să pictez cu gîndirea,
Între care copaci să caut, albe în haine, comorile.
Iară tu în van vei crea peisaje terestre,
Le vei arginta cu Luna, le vei auri cu-al dimineţii astru
Nu ştii că Cerul trebuie coborît şi-asezat sub ferestre,
Iar Lacului să-i spui, de azur, Cer-albastru.
Apoi Lacul si Cerul să le-mparţi pe din-două,
Ziua s-acopere munţii cei limpezi, noaptea cu safire-stîncile;
Nu ştii cu pletele ploii stîncilor să pui cunună nouă,
Cum să le vezi sub Lună învelite cu zăbranicile.
Nu ştii de după care munte acea perlă răsare,
Pe care am ales-o pentru tine-stea ocrotitoare?
Nu ştii că undeva departe, sub munte – poală măiastră,
Dincolo de lac zărit-am două luminiţe la fereastră.
M-am învăţat cu ele, iubesc cele stele din lac,
Întunecate de ceaţa depărtării, de stele din cer sîngerate,
Astăzi le văd, aprinse le-am văzut şi ieri cum tac,
Mereu îmi luminează – triste si palide – întruna luminate…
Iară tu – peste sărmanul pribeag veşnic stingeai necuprinsul,
Desi nicicînd şi niciunde n-avem să ne-ntîlnim;
Tăcem doar o clipă şi iar ne vorbim,
Ca două triste privighetori, ce se ademenesc cu plînsul.


Alte poezii de Juliusz Słowacki: III
Sursă: poezia.3x
Reclame