DIALOG CU UTILIZATORUL: Cristina VASILIȚA

d7b14-people-talking-for-networking

Impresiiile utilizatorilor despre carte, lectură,
despre activitatea bibliotecii în general,
impresii de călătorie, poezii ş.m.a

21616431_1661242250615196_1086061027421926554_nCristina VASILIȚA, studentă Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, România, studentă Universitatea Kazimierz Wielki în Bydgoszcz, Polonia și mare, mare  admiratoare  culturii poloneze.

Despre o Polonie care mi-a furat inima
Epilog: Eu, oriunde merg, prind rădăcini, și când e vorba de plecat, ei bine, e greu să lași o parte din tine de fiecare dată când lași un loc în urmă, norocul meu că Bydgoszcz a găsit modalitatea de a „compensa”, de a mă re-întregi încă înainte de plecare. 

            Mai rar întâlnești pe paginile unui blog de carte – un blog al cititorilor – asemenea jurnale de călătorie, dar, până a considera postarea irelevantă, nu vă cer decât puțină răbdare, ajung imediat și la partea care se leagă. Poate ar fi cazul să fac și prezentările de rigoare, faceți cunoștință: Polonia – cititorul, cititorule – aceasta este Polonia, sigur ai auzit despre ea, se zice că ar fi o țară frumoasă pe hartă și la suflet și cu oameni tare de treabă, pregătește-te, urmează să afli din sursa-ntâi de ce i se duce vorba așa.
            Precizez că orice afirmație ulterioară  prezintă abordarea subiectivă a autorului și trebuie tratată ca atare, adică crezută pe cuvânt 🙂
            Aventura mea cu Polonia a început în februarie 2018, dar, adevărul fie spus, cochetam încă din noiembrie a anului trecut când, ca rezultat a 2 încercări eșuate, Universitatea Kazimierz Wielki din Bydgoszcz, Polonia a rămas a fi ultima mea 

Apus peste Brda, Bydgoszcz
Apus peste Brda, Bydgoszcz

opțiune pentru un stagiu Erasmus+. Nu mint, nu eram prea încântată, până la urmă, mă „pricopsisem” cu Polonia, despre care nu știam prea multe, prin urmare, vă puteți imagina că mai mare mi-a fost surpriza când am ajuns aici și am văzut, cum se spune, cu ochii mei; dacă zăpada care m-a întâmpinat la aeroport (în condițiile în care la decolarea din București aveam +9 grade Celsius) nu vă spune prea multe, atunci o panoramă pe Vistula la -17 sigur vă încălzește inima.
Însă, în pofida nebuniei înghețului de afară care îi punea și pe polonezi în „caloș”, am avut, fără îndoială, cea mai călduroasă primire, 3 ore pe pământ străin și eu discutam deja despre opera lui Pușkin, ierni siberice și vin moldovenesc cu cea mai asertivă și energică fostă profesoară de limbă rusă, în prezent –  pensionată, pe care am avut ocazia să o cunosc vreodată. Și credeți-mă, vorbesc foarte serios când afirm că doamna respectivă este întruchiparea a ceea ce reprezintă atitudinea oamenilor de aici față de străini: amabilitate, solidaritate, prietenie și interes/curiozitate; nu-mi explic de unde vine și nici cum reușesc ei să o păstreze așa, ținând cont de întrega experiență „frumoasă” pe care au trăit-o, în special, în ultimul secol, cu cei din afară. Așadar, primul lucru de pe cartea de vizită a țării sunt oamenii ei frumoși – frumoși care știu să zâmbească străinilor.
           

bty
Muzeu, Parcul Myslecinek, Bydgoszcz

Aș putea încerca o trecere în revistă a locurilor de aici (pe care am apucat să le văd până acum), dar sunt sigură că nu și-ar avea rostul, vedeți voi, imensele lor păduri de coniferi cu coajă roșie, înalți cât munții, orașele turistice cu centre vechi de sute de ani și ruine ale castelurilor templierilor sau cele 23 (!) de parcuri naționale se vând fără nici un fel de reclamă. Mai sunt și muzeele, o da, muzeele, acestea te lasă fascinat și mai curios în același timp, iar pentru o îndrăgostită nebună de expoziții semi-iluminate așa ca mine, aici e locul cel mai potrivit (4 luni, și tot n-am apucat să văd TOATE muzeele din Bydgoszcz, încă!, dar nu plec fără lista completă). Știm că imaginile se pricep mai bine să tachineze sufletul nostru care tânjește după aventură decât orice descriere în cuvinte, așa că am ales să vă atașez o mini – galerie cu tentative de a imortaliza câteva dintre locurile cele mai de suflet de aici.
            După ce am petrecut 3 luni în primăvară aici, am ținut neapărat să revin, ceea ce s-a și întâmplat acum câteva săptămâni, parțial pentru oamenii care mi-au devenit atât de dragi, parțial pentru a-mi satisface pofta de „locuri strânse” în format de poze și amintiri, dar, cel mai mult, pentru experiențe și învățături. Oameni buni, avem atât de multe de învățat de la țara asta despre putere de refacere, refuz de a renunța și revenire

Centrul vechi, Gdansk
Centrul vechi, Gdansk

în stil phoenix. O cultură care nu s-a lăsat ștearsă sau pătată și un popor care nu s-a lăsat dezbinat. Orașe arse în proporții de 80 – 95% (Gdansk, Varșovia, Wroclaw, Gdynia ș.a.) acum nu mai mult de 70 de ani în urmă, care găzduiesc astăzi sute de turiști săptămânal și o capitală în ruine care astăzi își poartă mândră numele de capitală europeană pe bună dreptate. O țară cu rădăcini de sute de ani, dispărută pentru un secol de pe harta Europei, pentru a reveni cu forță de viață și putere de a iubi și crea, darnică cu locuitorii săi și primitoare cu cei din afară. O infrastructură model pentru est, încă în progres și un nivel de trai la care Moldova poate aspira.
            Fără a da prea multe apropouri politice, Polonia trebuie luată, indubitabil, drept exemplu la noi acasă, măcar din motivul că am trecut prin aceleași hopuri pe care noi tot insistăm să dăm vina pentru situația actuală și că, mai simplu de atât nu se poate, avem aceeași direcție.
           

bty
Casă pe corabie, Gdansk

Polonia m-a luat prin surprindere, m-a ademenit și m-a îndrăgostit de ea, așa, pe furiș, fără să îmi dau seama, tare – tare – mi va fi greu să plec, dar știu că am făcut cel mai bun târg de până acum, lăsând aici o parte din inima mea, îmi iau în schimb toate locurile, toți oamenii, toate experiențele și toate lecțiile pe care țara asta a fost atât de îngăduitoare și generoasă să mi le dea. Vedeți pozele, uitați-vă la un documentar făcut de polonezi despre polonezi și, dacă aveți cum, mergeți s-o vedeți, frumoasă și în toată splendoarea ei, POLONIA, ai toată recunoștința și aprecierea mea.

P.S: poate vă ajută să mă luați mai în serios, despre mine atât cât se cuvine la o primă lectură:
Într-un oraș mă ascund într-o grădină botanică sau într-o bibliotecă, la sat e mai ușor, mă găsești lângă o apă {izvor, râu, lac, etc.}; mă calmează muzica rock, fără cafea rezist, fără muzică – mai greu; colecționez obiceiuri bune și orice se poate recicla; călătoresc! când și cum îmi permite portofelul, iar dacă nu-i cu ce, îmi explorez împrejurimile; cartea preferată – Țesut viu.10×10 Emilian Galaicu – Păun, mijlocul de transport preferat – pe jos – ul sau bicicleta; cred în adevăr, cuvinte bune și apă cu lămâie și când voi crește mare mă fac neapărat peste – tot – mergătoare.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Reclame

DIALOG CU UTILIZATORUL: ANA NASTASIU

   d7b14-people-talking-for-networking

Impresiiile utilizatorilor despre carte, lectură,
despre activitatea bibliotecii în general,
impresii de călătorie, poezii ş.m.a

bursa-regala-e1483424841858 (1)

Ana Nastasiu, cititoare fidelă a bibliotecii noastre – o fire bine educată, inteligentă, sociabilă, deschisă, ambițioasă și perseverentă. Cu o reusită universitară deosebită, este și deținătoarea Bursei ”Regina Maria”, oferită de către Casa Regală. Voluntară activă, ea mai scrie și poezii, cântă la chitară. Astăzi, însă, ne face o confesiune:

Mulți și-au imaginat Paradisul sub forma unui castel înalt, luminat pe interior; alții consideră că ar fi o grădină bogată-n hrană vitală, eu, însă, ca și Borges, mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci…și aici mă aflu eu…

Mă gândesc adesea că locul Bibliotecilor este alături de Biserică – pentru că-s sfințenie pură!
Ador Bibliotecile! Ador mirosul cărților arhaice de pe rafturi, acel miros ce-ți distorsionează sinapsele și te face dependent de ele! Da, de cărți! Anume Ea – Biblioteca, este locul unde îmi depozitez mereu gândurile și sufletul la cald.
Ador bibliotecarii – intelectualii dinamici, care fac această conexiune stânsă dintre bibliotecă și cititor.
Să știți că nu există legi scrise, compendii despre care să te învețe cum să creezi prietenii între tine și măreața Carte, există doar o singură vibrație – dorință, și atât. Dacă o ai – ești un norocos, iar de nu – fugi după noroc. 🙂
Ador serile în care mă las copleșită de un Bash, Dumas, Dostoievski – ideile pe care le împroșcă, scrisul lor țâșnesc din tine.
Uitându-mă la copilul din trecut, aveam aproape 11 ani când mama mea, bibliotecară fiind, după lecturarea tuturor poveștilor și basmelor pe care le avea în bibliotecă, mi-a adus romanul scris de Hector Malot „Singur pe lume”. O aberație, ar considera unii, și-o incompatibilitate invers proporțională vârstei pe care o aveam, însă nu… a fost exact ce trebuie – unica carte, pe care am citit-o atunci de 3 ori. Mi-aduc aminte perfect cum mami devenise Dex-ul meu, fiind în culmea extazului și contemplând împreună cu eroul principal. Da. Mă maturizasem. Poate că nu înțelegeam multe din acțiuni, însă simțeam – asta era cel mai important. Cartea m-a „zdruncinat” din unele revelații ale copilăriei. Când am crescut mai mare, i-am mulțumit mamei pentru lecțiile vibratoare de atunci. De-acolo și pornește impulsul meu, e unul interior, de căutare permanentă, continuu.
Să citiți, dragii mei! Cine citește, involuntar, e prietenul meu! Toți acei care aleg o bibliotecă sunt cu mult mai puternici sufletește și psihic.
Noi , generația tânără, suntem viitorul oriunde nu ne-am afla. Geto-dacii au lăsat urmașilor învățătura dobândită în scris, scrijelind în piatră sau metal, pe papirusuri sau pe piele de vițel, pe hârtie sau mătase, strânsă în biblioteci a căror faimă a traversatDSC_6199 timpul. Buneii, părinții noștri ne scriu istorii. Cum ar fi fost astăzi omenirea fără strădania lor?
Să nu stagnăm cursul, ci să  predăm o ștafeta augmentată moral. Să interferăm utilul cu plăcutul. Ceea ce vrem cu ceea ce ar trebui.
Suntem generația Z, plini de mobilitate, vise, manevrăm dispozitivele mecanice pentru căutări Google în doar câteva secunde, preferăm instantaneul, ușor manevrabilul și lucrurile care să pornească la o atingere de ecran, însă uităm că zăbava cea mai frumoasă și de folos din viața asta e cititul cărților (M. Costin). Fiecare are dreptul la cunoaștere. Însă nu poate fi vorba despre cunoaștere fără să te apleci în mod continuu asupra cărților în paginile cărora generații anterioare au scurs suflet și lacrimi.
Noi suntem proprii noștri salvatorii. Noi alegem ce să citim, sălășluindu-ne sufletul la cald atunci când acestuia îi este frig, sau, dimpotrivă, să-l desfătăm cu doze de citate în care marii făpuitori ai istoriei au scris despre formule ale succesului trăite într-o împlinire totală. Să culegem, să depozităm și să ne regăsim în Cărți.
Și da! Cu majusculă e măreața Carte. E un nume botezat. Botezat de generațiile trecute și viitoare. Iar noi, creăm prezentul.