Calendarul zilei – 3 aprilie (accent polon)

1849 – S-a stins din viață  Juliusz Słowacki, poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze. Operele sale sunt caracterizate de misticism și prezintă multe legături atât cu literatura orientală, cât și cu mitologia și cultura păgână a popoarelor slave care au locuit pe teritoriul Poloniei. A murit la Paris în 1849 de tuberculoză. El a fost înmormântat în cimitirul Montmartre. În iunie 1927, cenușa lui, prin ordinul lui  Jozef Pilsudski, a fost mutată la Cracovia și plasată în Catedrala Wawel alături de mormântul lui Adam Mickiewicz.

1886– S-a născut Władysław Tatarkiewicz, filosof și istoric al filozofiei, etician și estetician, istoric de artă, membru al Academiei Poloneze de Științe. A decedat la o zi după ce a împlinit 94 ani.



Sursa: Wikipedia

Poezia polonă a săptămânii – Juliusz Slowacki

Juliusz Słowacki s-a născut la 4 septembrie 1809 la Krzemieniec şi a decedat la 3 aprilie 1849, la Paris.
Este unul dintre cei mai cunoscuti poeţi ai epocii romantismului polonez, în plus, este dramaturg si epistolograf. Figurează alături de Mickiewicz, Krasiński si Norwid, drept una dintre comorile naţionale – unul dintre trubadurii poporului polonez. Ca filozof, a fost unul dintre creatorii
 filozofiei genetice, care rezolvă şi problema rolului poporului si al personalităţii în istorie, dar a cochetat, episodic, si cu mesianismul polonez. A fost considerat poetul metaforei, poetul limbii. În scurta sa viată de 40 de ani, Słowacki a lăsat pentru posteritate o operă literară bogată si variată: a scris 13 piese de teatru, aproape 20 de poeme si un roman. 


POLONIA! POLONIA!O! REGINĂ…
Polonia! Polonia! O! Regină,
Polonia! Polonia lui Bogdan senină.
Spre ea cu sufletele toate aleargă,
Jupînite si printese-n mare grabă.
Polonia! Polonia! Totu-i vesel,
Dacă-n bratele unui arhanghel,
Ca o stea tu strălucesti, ca o floare înflorită,
O! Desi-n chinuri omorîtă – tu esti cea mîntuită.
Ca martiră – iar te-omoară,
A neamului slav – surioară
Si a libertătii-n veci – capitală,
Pentru credintă tu esti altar de aur.
Spre tine zboară triste elegii – tezaur,
Poporul ales se veseleste;
Apostolii, bărbati de poveste,
Admirativi si plini de adoratie,
Aduc flori, aduc cruci si veneratie
Polonie! Polonie spre izbăvire…
a-nteleptilor proastă inspiratie (fără simtire )
O! Ce mai murmură, ce mai sfătuieste,
Pe altar tulpini de spini sădeste
Si-nchide al Casei Tale prag –
Plînge, plînge! Poporul sărac,
Plînge! Plînge! Se-ndoieste,
Nu mai crede fructu-amar! Din cel copac!
Fruct amar, cu mucegaiuri plin,
Lumea cade în lesin si asteaptă cînt divin.
A iesit, da, a iesit speranta-n tară,
Sunete de aur… epopee rară!
Poporul prinde puteri si se veseleste;
Îngerii si heruvimii cîntă vitejeste…
Au luat flori cu-a diminetii rouă
Ca la ceruri să le ducă-n Auroră,
Poartă-n cer de-amintire un imn
Sufletele – sfintii – un heruvim…
Imnul sună, imnul zboară,
Epopeea-n noi coboară…
Dar pe Lume răul tot mai creste,
Lumea s-ofileste – înteleptul boleste,
Bolnavi sînt! Bolnavi! O! Dar pe ucigas
Nu-l ascultă corul si nici inima – iavas, iavas,
Nu-l ascultă … bolnave dinástii.
Iar imnul vuieste din prăpástii,
Vuieste, răsună… dar jucăria
Bibelou este – dar uvertura – auria,
Viers de minune, nemaiauzit,
Este cîntecul lui Bohdan, măiestrit…
Dar pe Lume răul tot mai creste,
Cine stie, poate se potoleste…
Dar de unde! …înteleptul boleste,
Iar cu mîndria, of! Că toti bolesc –
Epopeea … nici n-o ascultă,
Epopeea, nici n-o citesc…
Ei cîntă tot înainte – si hîrtia mîzgălesc…
Lumea s-ofileste – iar cuvîntul întelept
Nu are ecou – nici în cap si nici în piept,
Ei cîntă tot înainte – si hîrtia mîzgălesc.
Lumile sînt iar în floare … cîntecele ca albine roiesc,
Iar din stepe vin cu proaspătă rouă,
Oamenilor buni s-aducă pace nouă,
Iar celor răi – numai necazuri sumbre.
Epopee – străluciri si umbre, Imnul Heruvimilor pierdut,
Măiestri – cîntat demult,
Cît de întelepte Imnuri! Ce valoare, ce cîntare!
Imnul nostru către Fecioara Izbăvitoare…
Epopeea tot durează, nu se-opreste,
Este si miraculoasă, este si tainică,
Chiar necunoscută e – feciorelnică,
Dară prin sunete – Lumea uneste,
Dară prin cuvinte – ea răsună vesnic,
O! Celestă epopee! – Tu esti Soare falnic!…
Strălucesti precum cometul…
Sfînt dar este doar Poetul,
Cîntă-n epopee, cu epopeea sună…
Heruvimi priveste-n fată, Lumi si Sori si Fulgere, în viată
Străluce deasupra-i mînă-n mînă,
Ne-ntrerupt răsună – cuvintele cunună…
Lumile sînt iar în floare si scînteie
Asezate-n epopee. 


Sursa: Wikipedia; poezia.3x.ro

Poezia polonă a săptămânii – Juliusz Slowacki

Juliusz Słowacki  născut în 1809, Cremeneţ, Ucraina
A fost un poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze. Operele sale sunt caracterizate de misticism și prezintă multe legături atât cu literatura orientală, cât și cu mitologia și cultura păgână a popoarelor slave care au locuit pe teritoriul Poloniei.

Sunt trist, Mântuitorule!

Peste ceruri

ai zugrăvit un curcubeu strălucitor;

În albastrul senin al apelor alini, sub ochii mei,

steaua de foc a zilei.

Dar, deşi pentru mine ai împodobit cerul şi marea,

sunt trist, Mântuitorule!


Toţi îşi înalţă capetele

asemenea spicului de grâu…

Doar eu sunt lipsit de orice bucurie.

Chipul meu le pare străinilor la fel.

Numai Ţie îţi voi descoperi

adâncul inimii mele.

Sunt trist, Mântuitorule!


Ca pe un copil care-şi strigă mama

când rămâne singur, 

mă podidesc lacrimile

privind la soarele care-şi aruncă din apă

ultimele săgeţi de lumină.

Deşi ştiu că mâine se vor ivi alte zori

cu încă şi mai multă strălucire,

sunt trist, Mântuitorule!


Sunt trist,

pentru că doar în vis 

mi-am cunoscut ţara în care m-am născut.

Şi pentru c-am fost pribeag fără adăpost

şi nu ştiu nici pe unde mi-o fi mormântul

în care-am să zac,

sunt trist, Mântuitorule!


Pentru că deasupra oaselor mele albite.

n-o să fie nici măcar o piatră

să le stea de pază.

Şi pentru că nu mi-a fost dat să mă pot odihni vreodată,

sunt trist, Mântuitorule!


Dar ştiu că, după moartea mea, 

atâtea mii de alţi muribunzi vor privi, 

ca şi mine acum,

curcubeul de lumină pe care îngerii Tăi

l-au zugrăvit, ca pe o coardă uriaşă,

peste bolta cerească.

Şi, în nimicnicia mea, îmi plec smerit capul – 

sunt trist, Mântuitorule!

Realizat de: şef – oficiu sala de lectură, Oxana Andreev