POLONEZII ÎN CĂRȚI: Simon Sebag Montefiore „Sașenka”

res_fc80b984335f80e42e82e74994a516e0_fullSașenka – este un roman plin de forță și pasiune, o poveste zguduitoare despre dragoste, trădare și familie.
Frumoasă şi aprigă, Saşenka este captivată de noua ideologie bolşevică şi intră în jocul periculos al conspiraţiei şi seducţiei. Douăzeci de ani mai târziu, e căsătorită cu un membru de seamă al partidului comunist şi are doi copii. Însă idila interzisă cu un scriitor are consecinţe devastatoare pentru familia sa.

… Familia ei își petrecea verile întotdeauna la Zemblișino, o moșie la sud de Sankt Petersburg, nu departe de șoseaua către Varșovia. Evreilor nu le era permis să locuiască în capitală sau să posede pământuri, cu excepția negustorilor înstăriți de seama baronului Zeitlin. Tatăl Sașenkăi nu era doar proprietarul vilei de la oraș, ci și al conacului cu coloane albe, al pădurii și al parcului de la Zemblișino. Sașenka știa că tatăl ei nu era singurul magnat evreu din Sankt Petersburg. Poliakov, un alt baron evreu, regele căilor ferate, locuia în vechiul palat de cărămidă roșie al prințului Menșikov, prima casă care fusese ridicată în noul oraș al lui Petru cel Mare, pe noul chei, aproape față în față cu Palatul de Iarnă…   

… În 1915, Marele Duce Nicolae Nicolaevici, comandantul suprem al forțelor armate rusești, îi declarase pe toți evreii potențiali spioni germani și îi alungase din satele lor. Li se dăduseră numai câteva ore pentru a-și încărca în căruțe agoniseala de secole. Zeitlin îi salvase pe rabin și pe soția sa, oferindu-le adăpost în Sankt Petersburg, ilegal, căci nu aveau permisiunea de a locui acolo. Deși o condamnau pe fiica lor Ariadna, care se îndepărtase de Dumnezeu, bătrânii erau totuși în sinea lor mândri că se măritase cu Zeitlin, care poseda câmpuri petroliere în Baku, vapoare în Odessa, păduri în Ucraina…

… Ariadnei nu-i păsa, deși oribila roșeață îi acoperea gâtul și umerii goi. Aici, ea nu mai era nici evreica pe nume Finkel Barmakid, fiica celebrului rabin din Turbin, nici neurastenica suferindă, care abia își putea controla poftele. Aici, ea era o femeie demnă de a fi iubită și prețuită – chiar printre prietenii familiei imperiale…

… În copilărie, părinții ei o duseseră la Turbin, în vizită la bunicul ei, Avram Barmakid, rabinul care trăia ca un sfânt, cu discipolii, elevii și adepții lui. Ea era foarte mică, tatăl ei nu era încă atât de bogat și pe vremea aceea locuiau la Varșovia, unde era plin de evrei hasidici. Dar nimic nu o pregătise pe Sașenka pentru lumea medievală a lui Avram Barmakid. Fanatismul sincer, bucuria severă, până și sunetul gutural al limbii idiș, bărbații cu perciuni, șaluri cu franjuri și caftane, femeile cu perucă – toate acestea o speriaseră. Se temuse încă de pe atunci de vrăjile și superstițiile lor medievale…             

… Vorbea șuierat, amestecând o poloneză țărănească și un idiș argotic, limbajul pe care îl folosise când o cunoscuse în casa tatălui ei, a rabinului din Turbin, în acel sat evreiesc de lângă Lublin…

… Citea în gazete că armata se retrăgea, că nemții ocupaseră Polonia și o mare parte din pădurile lui Zeitlin. Trebuia să se poarte frumos cu părinții Ariadnei, refugiați în casa Zeitlinilor, care vorbeau într-un idiș gutural și psalmodiau în ebraică…

… Samuil Zeitlin, tânăr și frumos, stătea în fața Școlii Talmudice din ulicioara noroioasă, în apropierea atelierului lui Lazăr, cizmarul, din orășelul polonezo-evreiesc Turbin, aproape de Lublin. Îi cerea mâna. Ea ridică întâi din umeri. Pe fața lui se citea: Mă rog să nu mai am niciodată de-a face cu fanaticii ăștia – dar e a mea! A mea! La noapte fac dragoste cu cea mai frumoasă fată din regiune! Mâine plecăm la Varșovia! Poimâine la Odessa. Iar ea avea să scape în sfârșit, o dată pentru totdeauna, din Turbin…

Cu frumuseţea ireală, cu distincţia care trece dincolo de avere sau clasă socială şi cu idealurile sale sincere care au costat-o atât de mult, Saşenka reuşeşte să ne cucerească definitiv.

Lectură plăcută!

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Louis Sachar ”Tabăra”


O poveste fascinantă despre frustrare și voință, o aventură la capătul căreia eroul cărții descoperă sensul prieteniei.

În această carte se povestește despre un băiat numit Stanley Yelnats, un copil gras, care era tot timpul luat peste picior de colegii lui de școală.  Stanley fu trimis în Tabăra ”Lacul Verde” și primi un loc în cortul D, unde consilier era domnul Pendanski, un polonez, cu un nume ușor de ținut minte “Stilou-Dans-Cheie”.


…Domnul Pendanski era mai tânăr decât domnul Sir și nu arată deloc fioros. Era așa de bine ras în cap, încât părea chel, însă avea o barbă neagră și cârlionțată. Nasul îi era pârlit de soare.Pendanski îl trimise pe Alan în Sala Mare să-i aducă și pe ceilalți băieți. Apoi îl conduse pe Stanley în cort. Cortul avea șapte paturi înguste și foarte înghesuite…

…- Care era patul lui Lewis? întrebă Pendanski.Pungă de vomă dormea în patul ăsta, strigă Rază – X, semnalând cu piciorul unul dintre pături.– Bun, Stanley, aici vei dormi tu, spuse Pendanski.– Fiecare are câte o poreclă, dar eu prefer să-i strig pe numele lor de botez, explică Pendanski. Este numele pe care l-au primit de la părinții lor și numele sub care sunt cunoscuți de societate, adică acel nume pe care-l vor avea atunci când se vor întoarce în lume și vor deveni niște membri de nădejde ai societății…

 …Pendanski le umplututuror bidoanele, până când îi veni rândul lui Stanley. – Am găsit ceva, anunță băiatul scoțând piatra din buzunar. Pendanski întinse mâna după bidon, dar Stanley îi dădu piatra.– Asta ce  mai e? – O fosilă, răspunse Stanley. Uite se vede un pește.  Pendanski se holbă din nou la ea. – Vezi, i se vede fiecare os, continuă Stanley. – Da, interesant. Acum dă-mi bidonul. Stanley i-l întinse. Pendanski îl umplu cu apă și i-l dădu înapoi. – Deci am zi liberă azi? – Păi de ce?  – Ai zis că dacă ceva interesant, Directorul îmi dă liber pentru tot restul zilei.  Pendanski râdea din toată inima când îl înapoie lui Stanley piatra buclucașă…

…Stanley încercă să-l pocnească pe Strâmbul, dar imediat se pomeni asaltat de pumni în cap și în gât. Strâmbul îl apucase de guler cu o mână și îi căra pumni în față cu cealaltă. Gulerul se sfâșie, iar Stanley căzu. – Destul!, strigă Pendanski.  Însă pentru Strâmbul nu era destul. Sări în spinarea lui Stanley. – Terminați, strigă Pendanski. Strâmbul îl trântise pe Stanley la pământ și-l ținea cu fața lipită în țărână. Băiatul încercă să se apere de lovituri, dar în zadar.  Așa că așteptă să se termine.  Deodată Strâmbul îl lăsă în pace. Stanley ridică privirea și văzu că Zero îi sări în spinare lui Strâmbul și-l strângea de gât, de-i eșeau ochii din orbite. – Lasă – l în pace că-l omori, urla Pendanski. Însă Zero continua să-l sugrume.  Subraț se băgă între ei ca să-i despartă și toți trei se prăbușiră la pământ. Pendanski trase un foc de pistol în aer…

Cartea a primit National Book Award for Young People’s Literature și medalia Newbery pentru contribuții deosebite aduse literaturii americane pentru copii.
  
 Recomandăm spre lectură!

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Doina Lungu "Simfonia unui criminal"

Simfonia unui criminal” este un roman – thriller care împleteşte mistere, crime, pasiune, obsesii, muzică, violenţă şi dragoste.

Protagonistul, Adam Novak, precum şi ceilalţi eroi ai romanului sunt polonezi.

Adam Nowak, bărbat bine făcut, trecut de 40 de ani, avea părul negru, cu câteva fire surii, care-i scoteau în evidenţă trăsăturile masculine. Faţa brăzdată de cute adânci păstra urmele acneei din adolescenţă, deşi nu era lipsită de şarm. Pielea obrazului era atât de albă, încât părea că nu a fost atinsă niciodată de razele soarelui. Adam era profesor de muzică în Wieliczka.

Trecuse o lună de când Adam nu mai scrisese nimic. În noaptea asta însă era fericit. Scoase caietul din safeu şi, valsând nerăbdător cu degetele-i de la mâna stângă, înscria explozia de note. O făcea cu grabă, cu frica de a nu pierde clipele de inspiraţie, când muzica vine de la sine, eliberându-i cugetul.

Cristina Zelinski veni la orele de pian. Purta pantaloni negri şi o bluză albă, destul de generoasă. Părul scurt, pieptănat cu grijă, îi evidenţia nevinovăţia copilărească. Azi va cânta sonata numărul 3 a lui Chopin. Studiase toată seara, şi-şi dorea ca profesorul s-o laude…

Cânta la pian ”Poloneza” lui Chopin, dar gândurile îî erau la ce văzuse. Astăzi Adam era mai binevoitor. Nu reacționa furios la nici o notă greșită, ba chiar îi zâmbea, făcând-o să se simtă și mai incomod. Îl urmări pe neobservate. Avea trăsături frumoase. În zădar îl condamna lumea, era un om bun.

   Adam scria înfocat, în timp ce Eva murmura o rugăciune. Își duse menirea la bun sfârșit. Poate că nu fusese decât o încercare spre a-i verifica credința? Nu e nimic mai minunat decât clipa când îți atingi țelul în viață, când simți că ai pentru ce trăi.

Pășea pe străzile Krakow-ului, sprijinindu-se  de un baston. Avea un mers tărăgănat și liniștit. Se opri în fața unui teatru. Citi: ”Recital de Adelna Nowak – Simfonia unei ploi de vară”. Sala era plină. Se așeză pe cel mai depărtat loc. Ținea în mână un buchet de flori. Curând, lumina se stinse și totul se liniști. Primul acord de vioară înfioră spectatorii.

Un roman care te va captiva din primele randuri!