POLONEZII ÎN CĂRŢI: Louis Sachar ”Tabăra”


O poveste fascinantă despre frustrare și voință, o aventură la capătul căreia eroul cărții descoperă sensul prieteniei.

În această carte se povestește despre un băiat numit Stanley Yelnats, un copil gras, care era tot timpul luat peste picior de colegii lui de școală.  Stanley fu trimis în Tabăra ”Lacul Verde” și primi un loc în cortul D, unde consilier era domnul Pendanski, un polonez, cu un nume ușor de ținut minte “Stilou-Dans-Cheie”.


…Domnul Pendanski era mai tânăr decât domnul Sir și nu arată deloc fioros. Era așa de bine ras în cap, încât părea chel, însă avea o barbă neagră și cârlionțată. Nasul îi era pârlit de soare.Pendanski îl trimise pe Alan în Sala Mare să-i aducă și pe ceilalți băieți. Apoi îl conduse pe Stanley în cort. Cortul avea șapte paturi înguste și foarte înghesuite…

…- Care era patul lui Lewis? întrebă Pendanski.Pungă de vomă dormea în patul ăsta, strigă Rază – X, semnalând cu piciorul unul dintre pături.– Bun, Stanley, aici vei dormi tu, spuse Pendanski.– Fiecare are câte o poreclă, dar eu prefer să-i strig pe numele lor de botez, explică Pendanski. Este numele pe care l-au primit de la părinții lor și numele sub care sunt cunoscuți de societate, adică acel nume pe care-l vor avea atunci când se vor întoarce în lume și vor deveni niște membri de nădejde ai societății…

 …Pendanski le umplututuror bidoanele, până când îi veni rândul lui Stanley. – Am găsit ceva, anunță băiatul scoțând piatra din buzunar. Pendanski întinse mâna după bidon, dar Stanley îi dădu piatra.– Asta ce  mai e? – O fosilă, răspunse Stanley. Uite se vede un pește.  Pendanski se holbă din nou la ea. – Vezi, i se vede fiecare os, continuă Stanley. – Da, interesant. Acum dă-mi bidonul. Stanley i-l întinse. Pendanski îl umplu cu apă și i-l dădu înapoi. – Deci am zi liberă azi? – Păi de ce?  – Ai zis că dacă ceva interesant, Directorul îmi dă liber pentru tot restul zilei.  Pendanski râdea din toată inima când îl înapoie lui Stanley piatra buclucașă…

…Stanley încercă să-l pocnească pe Strâmbul, dar imediat se pomeni asaltat de pumni în cap și în gât. Strâmbul îl apucase de guler cu o mână și îi căra pumni în față cu cealaltă. Gulerul se sfâșie, iar Stanley căzu. – Destul!, strigă Pendanski.  Însă pentru Strâmbul nu era destul. Sări în spinarea lui Stanley. – Terminați, strigă Pendanski. Strâmbul îl trântise pe Stanley la pământ și-l ținea cu fața lipită în țărână. Băiatul încercă să se apere de lovituri, dar în zadar.  Așa că așteptă să se termine.  Deodată Strâmbul îl lăsă în pace. Stanley ridică privirea și văzu că Zero îi sări în spinare lui Strâmbul și-l strângea de gât, de-i eșeau ochii din orbite. – Lasă – l în pace că-l omori, urla Pendanski. Însă Zero continua să-l sugrume.  Subraț se băgă între ei ca să-i despartă și toți trei se prăbușiră la pământ. Pendanski trase un foc de pistol în aer…

Cartea a primit National Book Award for Young People’s Literature și medalia Newbery pentru contribuții deosebite aduse literaturii americane pentru copii.
  
 Recomandăm spre lectură!

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Doina Lungu "Simfonia unui criminal"

Simfonia unui criminal” este un roman – thriller care împleteşte mistere, crime, pasiune, obsesii, muzică, violenţă şi dragoste.

Protagonistul, Adam Novak, precum şi ceilalţi eroi ai romanului sunt polonezi.

Adam Nowak, bărbat bine făcut, trecut de 40 de ani, avea părul negru, cu câteva fire surii, care-i scoteau în evidenţă trăsăturile masculine. Faţa brăzdată de cute adânci păstra urmele acneei din adolescenţă, deşi nu era lipsită de şarm. Pielea obrazului era atât de albă, încât părea că nu a fost atinsă niciodată de razele soarelui. Adam era profesor de muzică în Wieliczka.

Trecuse o lună de când Adam nu mai scrisese nimic. În noaptea asta însă era fericit. Scoase caietul din safeu şi, valsând nerăbdător cu degetele-i de la mâna stângă, înscria explozia de note. O făcea cu grabă, cu frica de a nu pierde clipele de inspiraţie, când muzica vine de la sine, eliberându-i cugetul.

Cristina Zelinski veni la orele de pian. Purta pantaloni negri şi o bluză albă, destul de generoasă. Părul scurt, pieptănat cu grijă, îi evidenţia nevinovăţia copilărească. Azi va cânta sonata numărul 3 a lui Chopin. Studiase toată seara, şi-şi dorea ca profesorul s-o laude…

Cânta la pian ”Poloneza” lui Chopin, dar gândurile îî erau la ce văzuse. Astăzi Adam era mai binevoitor. Nu reacționa furios la nici o notă greșită, ba chiar îi zâmbea, făcând-o să se simtă și mai incomod. Îl urmări pe neobservate. Avea trăsături frumoase. În zădar îl condamna lumea, era un om bun.

   Adam scria înfocat, în timp ce Eva murmura o rugăciune. Își duse menirea la bun sfârșit. Poate că nu fusese decât o încercare spre a-i verifica credința? Nu e nimic mai minunat decât clipa când îți atingi țelul în viață, când simți că ai pentru ce trăi.

Pășea pe străzile Krakow-ului, sprijinindu-se  de un baston. Avea un mers tărăgănat și liniștit. Se opri în fața unui teatru. Citi: ”Recital de Adelna Nowak – Simfonia unei ploi de vară”. Sala era plină. Se așeză pe cel mai depărtat loc. Ținea în mână un buchet de flori. Curând, lumina se stinse și totul se liniști. Primul acord de vioară înfioră spectatorii.

Un roman care te va captiva din primele randuri!
 

 

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Mihail Drumeş "Invitaţia la vals"

…În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi traită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret…


Acest roman spune povestea de dragoste a doi studenţi, Tudor şi Micaela, care trăiesc sentimentul iubirii cu inocenţă, cu emoţie, dar şi cu mari frământări. Evoluţia pasiunii lor este, de fapt, istoria maturizării celor doi tineri, o istorie care din momentul apariţiei cărţii şi până astăzi, nu a încetat nicio clipă să-şi impresioneze cititorii. 
În roman o întâlnim şi pe Wally, o tânără ploneză care îl simpatizează pe Tudor, eroul nostru.

Am dansat cu una  dintre ele (două prietene, colege la facultatea de Drept), când a venit rândul celei de-a doua, s-a ivit poloneza, care ne-a stricat planurile.

După ce am condus-o corect la loc, m-am amestecat în mulţime, căutând poloneza care mă atrăgea ca un magnet. Ea văzând că sunt liber, îşi părăsi brusc partenerul şi alergă în braţele mele.
         Cu cine dansate? M-a întrebat, iscodită pesemne de o uşoare gelozie.
         O colegă… de la Litere. Nicinu ştiu cum o cheamă, i-am răspuns afectând nepăsarea.

Poloneza n-a mai stăruit cu întrebările(probabil, se temea de brunetă) şi ne-am  avântat din nou în vârtejul dansului. O strângeam cu putere la piept şi ea, sesizându-mă, se lipea tot mai mult de mine, strivindu-şi sânii mici. Mi-a şoptit, într-o românească fermecător de stâlcită, închizând ochii, ca-n extaz:         Chit vrei se ameţeşti la mine în noaptea asta!         Şi eu, Wally, la fel!Fără altă explicaţie(nutream, se vede, aceeaşi dorinţă), ne-am strecurat la garderobă, iar de acolo, în stradă. După o oră de hoinăreală pe străzile pustii, am nimerit într-un local de noapte periferic, unde am încins o petrecere, în doi, până dimineaţă…  

… Şi la opt şi jumătate seara, poloneza îmbrăcată într-o toaletă superbă (adică mai mult dezbrăcată), îşi făcea apariţia în loja Operei, alături de mine. Câteva sute de ochi încremeniră privirile asupra ei. Era frumoasă, exotică, decorativă, pretutindeni stârnea admiraţie. 

 Recomandăm să citiţi cu drag!

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Feodor Dostoievski "Fratii Karamazov"

„Vreau să trăiesc pentru nemurire,
 iar compromisuri şi jumătăţi de măsură nu voi accepta”

Acțiunea romanului are în centru trei frați care au fiecare o predispoziție patologică pentru patimă. Cei trei reprezintă istoria omului şi a sufletului său. Iubirea, trădarea, ura, blândeţea şi iertarea se împletesc în acest roman.

În text regăsim şi doi polonezi care aveau
 obiceiul să trişeze la jocul de cărţi.

Panie, exclamă Mitia, să bem, panie! Şi să bem cu celălalt. Să bem panowie!Puse într-o clipă în faţa lui trei pahare şi turnă în ele şampanie.– Pentru Polonia, panowie! Beau pentru Polonia voastră, pentru meleagurile poloneze!, exclamă Mitia.– To jest bardzo dla mnie miła, panie, wypijemy!, spuse cu importanţă şi bunăvoinţă polonezul aşezat pe canapea, ridicându-şi paharul.– Şi celălalt, cum îi zice? Ei, Luminăţia Ta, ia paharul!, îl îndemnă Mitia.– Pan Wrublevski, îi şopti polonezul de pe canapea. Pan Wrublevski se apropie de masă clătinându-se, luă paharul şi rămase cu el în picioare.– Pentru Polonia, panowie, ura!, strigă Mitia, ridicând paharul.

Cei doi polonezi se ridicaseră supăraţi de la joc. – Żartuesz, panie?, spuse polonezul scund, privindu-l sever pe Kalganov.Jak śmiesz to robić, panie?!, răcni pan Wrublevski la Kalganov.– Să nu îndrăzniţi, să nu îndrăzniţi să strigaţi!, exclamă Gruşenka. Vai de voi, cocoşi ce sunteţi!

Polonezii se priveau sever unul pe altul, dar cu o curiozitate vădită. – Cu ce vă putem fi de folos?, mormăi cel mic de statură.– Iată cu ce, panie, nu mai lungesc vorba; uite, îţi dau bani – şi zicând aceste cuvinte îşi scoase bancnotele din buzunar. Dacă vrei, ia trei mii şi pleacă unde ştii. Acesta îl privi întrebător, fixându-şi privirile în ochii lui Mitia. – Trei mii, panie?, întrebă făcând un schimb de priviri cu Wrublevski.– Trei, panowie, trei! Ascultă, panie, văd că eşti un om raţional, ia trei mii şi şterge-o de-aici la toţi dracii, şi ia-l şi pe Wrublewski cu tine, auzi? Dar chiar acum, în clipa aceasta şi pentru totdeauna, ai să ieşi uite, pe uşa aceasta. Ce ai dincolo, palton, blană? Ţi le aduc eu. Chiar în această clipă îţi vor pregăti troica şi – dowidzenia, panie! De acord?

 Fură interogaţi chiar şi polonezii. Cu toate că ei se culcaseră în camera lor, nu dormiseră deloc toată noaptea, iar când veniseră autorităţile, se grăbiseră să se îmbrace şi să se pregătească, înţelegând că vor fi solicitaţi şi ei să depună mărturie. Se prezentară plini de demnitate, cu toate că erau, inexplicabil, înspăimântaţi. Cel cu statură mai mică, adică cel mai important dintre ei, se dovedi a fi funcţionar de clasa a douăsprezecea în rezervă, fusese veterinar în Siberia, iar numele lui de familie era Mussjalovitcz. Iar Pan Wrublevski se dovedi a fi dentist, liber – profesionist, ceea ce în limba rusă s-ar traduce prin medic de dinţi. 

Pan Mussjalovitcz îşi împestriţa frazele cu multe cuvinte poloneze şi, văzând că aceasta îl înalţă în ochii preşedintelui şi a procurorului, deveni şi mai sigur pe pe sine şi începu să vorbească în polonă. 

 Fraţii Karamazov – ultimul roman al scriitorului rus 
Feodor Dostoievski, considerat o operă literară
de nivel mondial.

 Recomandăm spre lectură!

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Erich Maria Remarque "Nimic nou pe frontul de vest"

…Cu entuziasm şi voie bună am devenit soldaţi; 
dar s-a făcut totul pentru a alunga din noi 
şi entuziasmul şi voia bună…

Cartea deschide o pagină din istoria unui soldat, Paul Bäumer, care alături de camarazii săi și de mulți alții din generația lui, se trezește la nici douăzeci de ani pe front, locul din care nimeni nu are scăpare. 

Unul dintre prietenii săi a fost şi polonezul
Kat (Stanislaus Katczinsky)

…Katczinsky e de neînlocuit, pentru că are un al şaselea simţ. Peste tot se găsesc asemenea oameni, dar nimeni nu-şi dă seama, când îi vede, că au această însuşire. În fiecare companie, întâlneşti unul sau doi. Katczinsky e însă cel mai iscusit din câţi am văzut. De meserie este — pare-mi-se — cizmar, dar asta n-are nici o importanţă; se pricepe la orice. E bine să fii prieten cu el. Şi noi, Kropp şi cu mine, suntem prietenii lui…


…Kat se pricepe să frigă carnea de cal ca să se înmoaie bine. Nu e recomandabil s-o pui numaidecât în tigaie, căci atunci se întăreşte. Trebuie mai întâi fiartă în puţină apă. Noi ne aşezăm cu cuţitele în jur şi ne um-plem burţile. Aşa e Kat. Dacă în cursul unui an, într-o regiune oarecare, s-ar găsi numai într-o singură oră ceva de mâncare, exact în ceasul acela, ca mânat de o inspiraţie, Kat şi-ar pune capela în cap, ar ieşi, s-ar duce ca după busolă de-a dreptul acolo şi ar găsi mâncarea. El găseşte tot; când e frig, sobiţe şi lemne, fân şi paie, mese, scaune — mai ales însă haleală. E ceva misterios; ai zice că vrăjeşte totul din văzduh. Lovitura cea mai mare a dat-o în ziua când a adus patru cutii de homar. E drept că noi am fi preferat untură…

…Sosind noaptea, ne lungisem numaidecât, ca mai întâi să dormim înlege; căci Katczinsky are dreptate: războiul n-ar fi atât de groaznic dacăs-ar putea dormi ca lumea…

…Apoi zăpuşeala se năpusteşte ca o meduză, umedă şi grea, în gropile noastre — şi într-una din aceste zile de vară târzie, aducând mâncarea, cade Kat. Suntem singuri, numai noi doi. Îi leg rana; fluierul piciorului pare a fi sfărâmat. A fost împuşcat în os şi Kat geme deznădăjduit: — Tocmai acum… tocmai acum! Îl consolez: — Cine ştie cât o să mai ţină tărăşenia! Deocamdată tu ai scăpat. Rana începe să sângereze violent prin bandaj. Aş încerca să aduc o brancardă, dar nu pot să-l las pe Kat singur. De altfel nici nu ştiu dacă există vreun post sanitar în apropiere. Kat nu e prea greu; de aceea îl iau în cârcă şi plec cu el către spatele frontului, la punctul de pansare.În drum, facem de două ori popas. Din pricina scuturăturilor, Kat are dureri mari. Nu vorbim mai nimic. Eu mi-am descheiat gulerul de la tunică şi suflu greu, asud şi faţa mi-e umflată de oboseala căratului. Totuşi stăruiesc să mergem mai departe, fiindcă terenul e periculos. — Crezi c-o să poţi, Kat? – N-am încotro, Paul…

Poate că după război o să putem înjgheba ceva împreună, Kat. Sunt foarte trist; e cu neputinţă ca prietenul meu Kat — Kat cu umeii căzuţi şi cu mustaţa moale şi rară, Kat pe care-l cunosc în alt chip de-cât pe oricare alt om, Kat cu care am fost împreună în toţi aceşti ani — e cu neputinţă să nu-l mai văd niciodată pe Kat. — Dă-mi adresa ta de acasă, Kat, pentru orice eventualitate. Şi iat-o şi pe a mea; ţi-o scriu aici. Îi vâr bileţelul în buzunarul de la piept. Ce părăsit mă simt de pe acum, deşi Kat e încă lângă mine! Să mă împuşc repede în picior, ca să pot rămâne cu el?…

Tot ceea ce reprezintă războiul 
este descris într-un mod excepţional 
de către Erich Maria Remarque
Recomandăm spre lectură!