Wesołych Świąt Wielkanocnych

Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra voastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va ridice sufletele spre noi trepte spirituale si sa va insoteasca pasii pe drumul vietii.

Sărbătoarea străzii Lech Kaczynski

 În ajunul Zilei Independenţei Republicii Polonia (11 noiembrie),o stradă (fosta Sprîncenoaia) din sectorul Centru al Capitalei a primit numele Preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, tragic decedat la 10 aprilie.

Pe această stradă se află biblioteca de cultură şi literatură polonă „A. Mickiewicz”.

În perioada aflării Dlui Lech Kaczynski la conducerea Poloniei s-a luat decizia de a deschide în Chişinău biblioteca polonă, loc unde fiecare doritor ar putea să se informeze despre istoria, cultura, religia Poloniei şi viaţa polonezilor.

Sărbătoarea a fost organizată de Primăria municipiului Chişinău cu participarea activă a Preturii s. Centru (Vladimir Şarban), bibliotecii polone „A. Mickiewicz” şi organizaţiei obşteşti „Polska Wiosna w Moldawie” (Oxana Bondarciuc).
La deschiderea oficială a străzii Lech Kaczynski au participat: Exelenţa Sa, Dl Bogumil Luft, Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Excelenţa Sa dl Jaromír Kvapil, Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Excelenţa Sa Dl Ahmet Ferit Ülker, Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Excelenţa Sa Dl Valerii Kuzimin, Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Excelenţa Sa Dl Isfandiyar Vahabzade, Ambasadul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Primarul general Dorin Chirtoacă, Preşedintele Consiliului municipal Ghenadie Dumanski, Episcopul Bisericii Catolice Anton Coşa, Ana Lucia Culev, şefa Direcţiei Cultură a Primăriei Chişinău, locuitorii străzii, cititorii bibliotecii. Toţi oaspeţii au vizitat biblioteca polonă şi au făcut cunoştinţă cu expoziţia consacrată memoriei lui Lech Kaczynski.

Ecaterina Nedzelschi, director biblioteca polonă ” A. Mickiewicz”