
Poet, scriitor, critic și traducător, câștigător al numeroaselor premii literare de prestigiu, Adam Zagajewski s-a născut la 21 iunie 1945 la Lwów, azi Lviv în Ucraina, și a murit la 21 martie 2021, la Cracovia. Personalitate a lumii culturale poloneze, Zagajewski a devenit cunoscut la nivel internaţional, datorită poemul său „Încearcă să lauzi lumea mutilată”, publicat după atacurile de la 11 septembrie 2001.
Zagajewski s-a născut într-o familie de intelectuali și la fel ca un număr mare de polonezi, familia sa a fost forțată să părăsească Lwów după al doilea război mondial. Au fost relocați la Gliwice, unde Zagajewski a obținut primele studii și a absolvit liceul în 1963. A plecat la Cracovia, unde și-ar petrece cea mai mare parte a vieții, pentru a studia la Universitatea Jagielloniană. În 1968, Zagajewski a absolvit licența în psihologie, iar în 1970 a obținut al doilea master în filosofie. Întotdeauna a fost un avocat al libertăţii, el a semnat o scrisoare care protesta împotriva includerii unei referinţe la rolul principal al Uniunii Sovietice la constituţia poloneză, gest care i-a adus interdicţia de publicare.
Deși scrisă în versuri libere, poezia lui Zagajewski este una armonioasă și prezintă referințe la normele clasice. Poetul, unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani din Polonia, a câștigat numeroase premii literare, printre care: Premiul internațional de literatură Neustadt (2004) și Premiul Internațional de poezie Zhongkun (2014). Zagajewski a fost mulți ani considerat unul dintre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, onoare care nu i-a fost acordată niciodată.
Un poet sensibil la frumusețea lumii, el vede în poezie calea salvării și a renașterii. Adam Zagajewski face parte dintre cei mai cunoscuți poeți polonezi contemporani, fiind tradus în mai multe limbi. În anul 1988, Zagajewski a început să țină în fiecare an un ciclu de cursuri în cadrul programului Creative Writing, mai întâi la Universitatea din Houston (Texas), iar din anul 2007, la Universitatea din Chicago. Din acest moment, viața lui a devenit o perpetuă călătorie între orașe și continente. Fiind cunoscând de copil cu exilul și dezrădăcinarea, a devenit un călător, care se mută dintr-un loc în altul, atrăgându-l deopotrivă frumusețea și curiozitatea față de lume, emoții care mai apoi le punea pe hârtie.
Mă uit la o fotografie

Mă uit la fotografia orașului în care m-am născut,
la grădinile luxuriante și străzile lui întortocheate, la coline,
la acoperișurile catolice și cupolele bisericilor ortodoxe,
unde voci de bas cântă atât de puternic în fiecare duminică,
încât copacii din jur se clatină, de parcă s-ar fi dezlănțuit uraganul;
mă uit îndelung la această fotografie, nu-mi pot lua ochii de la ea
și dintr-odată îmi imaginez că ei încă mai sunt în viață,
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, se grăbesc și acum la cursuri,
așteaptă trenul, merg cu tramvaiul albastru,
privesc cu neliniște în calendar, se cântăresc,
ascultă o arie de Verdi și opereta preferată,
citesc ziarele încă albe,
trăiesc în grabă, cu frică, sunt mereu în întârziere,
cumva nemuritori, dar nu-și dau seama de asta,
cineva rămâne în urmă cu chiria, cineva se teme de tuberculoză,
nu reușește să ducă la capăt disertația despre filosofia lui Kant,
nu poate să priceapă ce reprezintă lucrurile în sine,
bunica iarăși merge la Brzuchowice ținând
un tort în brațe, iar brațele nu-i slăbesc,
în farmacie un băiat timid cere ceva pentru timiditate,
o fată își privește sânii mici în oglindă,
vărul meu iese în parc imediat după ce face baie
și nu bănuiește că în curând se va îmbolnăvi de pneumonie,
uneori izbucnește entuziasmul, iarna lămpile galbene
creează un cerc al intimității, în iulie muștele celebrează cu pompă
lumina măreață a verii și fredonează imnuri posomorâte,
au loc pogromuri, insurecții, deportări,
Wermacht-ul atroce în uniforme bine turnate,
NKVD-ul ticălos se apropie, steluțele roșii
promit prietenia, dar sunt semne ale trădării,
dar ei nu văd asta, aproape că nu văd asta,
au atâtea lucruri de făcut, trebuie
să facă rost de cărbuni pentru iarnă, să găsească un doctor bun,
corespondența restantă se adună, cerneala cafenie se decolorează,
în cameră se-aude radioul, cea mai nouă achiziție, dar ei
sunt obosiți de viața lor obișnuită și de moartea obișnuită,
nu au timp pentru nimic, se scuză pentru asta,
scriu scrisori lungi și cărți poștale laconice,
sunt într-o întârziere continuă, teribil de întârziați,
așa ca noi, exact ca noi, așa ca mine.

Moartea sa la Cracovia duminică seară este o „mare pierdere pentru literatura poloneză”, a declarat preşedintele Andrzej Duda pe Twitter.
Surse: fitralit.ro; tvp.info; se.pl; fakt.pl; twitter.com