POLONEZII ÎN CĂRŢI: Erich Maria Remarque "Nimic nou pe frontul de vest"

…Cu entuziasm şi voie bună am devenit soldaţi; 
dar s-a făcut totul pentru a alunga din noi 
şi entuziasmul şi voia bună…

Cartea deschide o pagină din istoria unui soldat, Paul Bäumer, care alături de camarazii săi și de mulți alții din generația lui, se trezește la nici douăzeci de ani pe front, locul din care nimeni nu are scăpare. 

Unul dintre prietenii săi a fost şi polonezul
Kat (Stanislaus Katczinsky)

…Katczinsky e de neînlocuit, pentru că are un al şaselea simţ. Peste tot se găsesc asemenea oameni, dar nimeni nu-şi dă seama, când îi vede, că au această însuşire. În fiecare companie, întâlneşti unul sau doi. Katczinsky e însă cel mai iscusit din câţi am văzut. De meserie este — pare-mi-se — cizmar, dar asta n-are nici o importanţă; se pricepe la orice. E bine să fii prieten cu el. Şi noi, Kropp şi cu mine, suntem prietenii lui…


…Kat se pricepe să frigă carnea de cal ca să se înmoaie bine. Nu e recomandabil s-o pui numaidecât în tigaie, căci atunci se întăreşte. Trebuie mai întâi fiartă în puţină apă. Noi ne aşezăm cu cuţitele în jur şi ne um-plem burţile. Aşa e Kat. Dacă în cursul unui an, într-o regiune oarecare, s-ar găsi numai într-o singură oră ceva de mâncare, exact în ceasul acela, ca mânat de o inspiraţie, Kat şi-ar pune capela în cap, ar ieşi, s-ar duce ca după busolă de-a dreptul acolo şi ar găsi mâncarea. El găseşte tot; când e frig, sobiţe şi lemne, fân şi paie, mese, scaune — mai ales însă haleală. E ceva misterios; ai zice că vrăjeşte totul din văzduh. Lovitura cea mai mare a dat-o în ziua când a adus patru cutii de homar. E drept că noi am fi preferat untură…

…Sosind noaptea, ne lungisem numaidecât, ca mai întâi să dormim înlege; căci Katczinsky are dreptate: războiul n-ar fi atât de groaznic dacăs-ar putea dormi ca lumea…

…Apoi zăpuşeala se năpusteşte ca o meduză, umedă şi grea, în gropile noastre — şi într-una din aceste zile de vară târzie, aducând mâncarea, cade Kat. Suntem singuri, numai noi doi. Îi leg rana; fluierul piciorului pare a fi sfărâmat. A fost împuşcat în os şi Kat geme deznădăjduit: — Tocmai acum… tocmai acum! Îl consolez: — Cine ştie cât o să mai ţină tărăşenia! Deocamdată tu ai scăpat. Rana începe să sângereze violent prin bandaj. Aş încerca să aduc o brancardă, dar nu pot să-l las pe Kat singur. De altfel nici nu ştiu dacă există vreun post sanitar în apropiere. Kat nu e prea greu; de aceea îl iau în cârcă şi plec cu el către spatele frontului, la punctul de pansare.În drum, facem de două ori popas. Din pricina scuturăturilor, Kat are dureri mari. Nu vorbim mai nimic. Eu mi-am descheiat gulerul de la tunică şi suflu greu, asud şi faţa mi-e umflată de oboseala căratului. Totuşi stăruiesc să mergem mai departe, fiindcă terenul e periculos. — Crezi c-o să poţi, Kat? – N-am încotro, Paul…

Poate că după război o să putem înjgheba ceva împreună, Kat. Sunt foarte trist; e cu neputinţă ca prietenul meu Kat — Kat cu umeii căzuţi şi cu mustaţa moale şi rară, Kat pe care-l cunosc în alt chip de-cât pe oricare alt om, Kat cu care am fost împreună în toţi aceşti ani — e cu neputinţă să nu-l mai văd niciodată pe Kat. — Dă-mi adresa ta de acasă, Kat, pentru orice eventualitate. Şi iat-o şi pe a mea; ţi-o scriu aici. Îi vâr bileţelul în buzunarul de la piept. Ce părăsit mă simt de pe acum, deşi Kat e încă lângă mine! Să mă împuşc repede în picior, ca să pot rămâne cu el?…

Tot ceea ce reprezintă războiul 
este descris într-un mod excepţional 
de către Erich Maria Remarque
Recomandăm spre lectură!

Reclame