Dialog cu utilizatorul: Gabriela Negru-Vodă

Impresiiile utilizatorilor despre carte, lectură,
despre activitatea bibliotecii în general,
impresii de călătorie, poezii ş.m.a

Gabriela Negru-Vodă, eleva Liceului Academiei de Științe a Moldovei, cititoare şi voluntar al bibliotecii „A. Mickiewicz”.

Cărțile m-au pasionat dintotdeauna. Încă de mic copil, făceam ce făceam şi-mi luam repede o carte, pentru a mă cufunda în ea şi a-i sorbi înțelepciunea. Am crescut cu poveştile lui Ion Creangă, Petre Ispirescu, Frații Grimm, Hans Christian Andersen. Acest lucru m-a ajutat să-mi dezvolt imaginația, setea de cunoaştere, fiind un fundament în formarea mea ca cititor avizat şi matur. Primul meu roman citit, ”Coliba unchiului Tom”, de Harriet Beecher Stowe, citit la 12 ani, m-a inițiat în lumea romanelor şi a cărților de anvergură. Astăzi, mă pot lăuda cu peste 100 de cărți citite, printre care se numără romane de dragoste, istorice, de aventură, psihologice, realiste, post-moderniste, polițiste, documentare etc. Nu pot spune că am un anumit gen de carte pe care-mi place să-l lecturez.
Am cărți preferate din toate domeniile. ”Jane Eyre”, ”Hobbitul”, ”Stăpânul Inelelor”, ”Winnetou”, ”Sherlock Holmes” sunt doar câteva dintre ele. Aşa cum pentru fiecare cititor avid biblioteca este un spațiu indispensabil, şi pentru mine ea reprezintă o sursă inepuizabilă de energie pozitivă. Atunci când mă aflu în mijlocul cărților, uit de tot şi de toate, rămânând doar eu şi Universul care mi se deschide în față, aşteptând să fie explorat. Pentru că fiecare carte e un Univers în miniatură.
Venind aici, la liceu, m-am despărțit de biblioteca din şcoala din localitate, care constituia pentru mine un spațiu de refugiu față de negativismul din jur. Dar mare mi-a fost bucuria când am aflat că Biblioteca ”A. Mickiewicz” este situată aproape de liceu. Astfel, mi-am regăsit iar spațiul în care mă pot refugia ori de câte ori simt nevoia. Am fost plăcut surprinsă să descopăr un număr impresionant de cărți din toate domeniile şi nişte bibliotecare care te fac să calci pragul bibliotecii cât mai des cu putință. În această bibliotecă am găsit o atmosferă benefică, calmă şi productivă, iar acesta este meritul talentatelor îndrumătoare în lumea cărților.

Nu ezitați! Veniți la bibliotecă!

Anunțuri

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Isabel Allende ”Caietul Maiei”

Caietul Maiei este un roman curajos despre vindecare.  De amintiri copilărești, de false iluzii, dar mai ales de dependență de droguri.

Un roman exploziv.
Fiecare personaj clocotește de viață. 

Un roman cu un subiect îndrăzneț construit,

 straniu și cutremurător, despre violență sexuală, 

”vina colectivă” și secrete grele de familie, toate depășite prin curaj și iubire  (Booklist)

În acest roman îl cunoaștem și pe polonezul Alfons Zaleski, un pianist al orchestrei simfonice, care are un rol important în viața prietenului Maiei, eroina principală.

Polacul îi adora pe Daniel și Frances, se ocupa  de ei mai mult decât părinții lor adevărați, e un tip vesel și amuzant, le făcea dansuri populare rusești în pijama și cu decorația lui Sir Robert la gât.Așa că părinții s-au despărțit fără să se mai complice cu un divorț legal și rămănând prieteni. Îi lega aceleași interese și preocupări pe care le împărtășeau înainte să apară Alfons Zaleski, în afară de alpinism, pe care nu-l mai practică după accidentul lui Frances.

Daniel a terminat liceul cu note bune la șaisprezece ani și a fost admis la universitate ca să studieze medicina, dar era atât de necopt, încât Alfons l-a convins să mai aștepte un an și să se mai maturizeze. ”Ești un mucos Daniel, cum o să fii medic dacă nici la nas nu știi să te ștergi?”Deși Robert și Alice se opuneau, polonezul l-a trimis în Guatemala în cadrul unui stagiu studențesc ca să se călească și să învețe spaniola. După experiența asta, să studieze medicina a fost un joc de copii.

Acum nouă ani, Frances Goodrich a căzut rău în timp ce toată familia, în afară de polonez, escalada munții din Sierra Nevada; și-a rupt mai multe oase decât putea număra și, după treisprezece operații complicate și exerciții permanente de recuperare de-abia se poate mișca. Fata fusese în comă profundă timp de trei săptămâni. Părinții au luat în considerare posibilitatea de a o deconecta de la aparatul de respirat, ănsă Alfons Zaleski s-a opus: avea intuiția că Frances era suspendată undeva în limb și avea să revină până la urmă pe pământ. Ai ei vegheau cu rândul la spital, până când, într-o sâmbătă la cinci dimineața, fata a deschis ochii.

„Caietul Mayei” este o carte dură şi frumoasă în acelaşi timp: dură prin lumea evocată de Maya – droguri, mafioţi, poliţişti corupţi şi cerşetori; frumoasă prin mesajul pe care îl transmite, prin puterea vindecării de sine şi a celor dragi.

                           Recomandăm spre lectură!