Zece ani de la tragicul accident aviatic de la Smolensk


Avionul Tu-154M

La 10 aprilie 2010, ora locală 10.56, aeronava Tu-154 a preşedintelui Poloniei Lech Kaczynski, la bordul căreia se aflau 96 de persoane, printre care 88 de înalţi oficiali şi personalităţi marcante ale societăţii civile din Polonia și 8 membri ai echipajului, s-a prăbuşit în timpul manevrelor de aterizare în condiţii de vizibilitate extrem de redusă din cauza ceţei dense, în apropierea aeroportului de la Smolensk, Rusia. Delegaţia poloneză urma să participe în ziua respectivă la o ceremonie de comemorare a 70 de ani de la masacrul de la Katyń.  Printre cei dispăruţi s-au numărat şi preşedintele polonez de atunci, Lech Kaczynski, şi soţia acestuia, Maria Kaczyńska.

Președintele interimar al Poloniei, Bronisław Komorowski, a decretat doliu național timp de o săptămână, iar Lech Wałęsa a declarat că țara sa „a pierdut elita poloneză”.

Astăzi se fac deja 10 ani de la accidentul ce a îndoliat Polonia.

La 17 aprilie 2010, în Piata Pilsudski din Varsovia, s-au desfăşurat ceremoniile de comemorare ale celor care și-ai pierdut viața în acest accident, la care au luat parte sute de mii de polonezi, precum şi oficialităţi de rang înalt şi prelaţi din numeroase state ale lumii. Fotografiile tuturor victimelor au fost afişate de-o parte si de alta a unui imens crucifix şi numele lor au fost citite cu voce tare. Slujba religioasa a fost oficiată de emisarul Vaticanului, cardinalul Angelor Sodano.

Mormântul soților Kaczynski

Duminica dimineata, 18 aprilie, sicriele cu trupurile neînsuflețite ale lui Lech Kaczynski și sotiei sale, Maria Kaczyńska, au fost transportate cu un avion militar la Cracovia, unde, dupa slujbe și ceremonii ce au durat aproape cinci ore, ei au fost înmormântaţi într-una din criptele catedralei Wawel din Cracovia – Panteonul regilor polonezi.

La 10 noiembrie 2010, în Chișinău a fost inaugurată oficial strada „Lech Kaczynski”, denumită în cinstea fostului preşedinte polonez. Ea se află în cartierul Telecentru, unde este amplasată şi biblioteca de cultură și literatură poloneză „Adam Mickiewicz”, pe fațada căreia, la 11 noiembrie 2011 a fost plasată și placa comemorativă în amintirea victimelor tragicului accident.

Sursa: ziare.com; stiri.md; wikipedia.org;

Sursa foto: gândul.ro;

9 ani de la tragedia aviatică de la Smolensk

Astăzi, 10 aprilie, se împlinesc 9 ani de la tragicul accident aviatic produs la Smolensk, în care și-au pierdut viața preşedintele polonez, Lech Kaczynski, soția sa, Maria Kaczynska, și alte 94 de persoane.
Dimineața, la Catedrala Romano-Catolică din Chișinău a fost celebrată și o Liturghie pentru victimele catastrofei.
După liturghie, a avut loc o ceremonie și la placa comemorativă, care se află pe strada ce poartă numele regretatului președinte și anume pe fațada bibliotecii polone.
Excelența sa, domnul Bartłomiej Zdaniuk, Ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, Jerzy Kwiecinski, Ministrul Investiţiilor şi Dezvoltării din Polonia, aflat într-o vizită în Moldova, dar și toți oficialii prezenți, plus membrii comunităţii poloneze, au depus flori la placa comemorativă şi au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor.
Ulterior, oaspeții au intrat și în bibliotecă, unde era prezentată o expoziție dedicată victimelor și unde au putut viziona și scurte filmulețe în memoria lui Lech Kaczynski, a soției sale și tuturor celor care și-au pierdut viața în acel cumplit accident.
Domnul Ministru Jerzy Kwieciński a rămas profund impresionat de expoziție, dar și de faptul că nu suntem indiferenţi de aceasta tragedie și le păstrăm vie memoria.