POLONEZII ÎN CĂRŢI: Alegerea Sofiei, William Styron

       adevarul-38-alegerea-sofiei-vol-1     Tot ce respectă omul pe pământ dureaz-o clipă sau poate o zi.
Începutul romanului ”Alegerea Sofiei” ne întroduce în culisele vieţii literare din New York-ul anului 1947, când Stingo încearcă să-şi câştige traiul muncind pentru Editura McGraw-Hill. După ce este concediat, Stingo se refugiază în Brooklyn, unde face cunoştinţă cu Sofia Zawistowska, o poloneză catolică supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, şi cu iubitul ei, Nathan, un tânăr intelectual evreu cu care trăieşte o pasiune devoratoare. Stingo devine confidentul Sofiei (de care se îndrăgosteşte) şi partenerul de discuţii al lui Nathan.
Povestea vieţii Sofiei scoate la iveală adevăruri mai puţin lăudabile, dar nu mai puţin omeneşti: intelectuali polonezi care împărtăşesc prejudecăţile rasiale ale cotropitorilor, dar care nu-şi pot cumpăra prin asta bunăvoinţa lor; persoane care nu concep un sacrificiu pentru cauza generală, dar care împărtăşesc, ironic, soarta luptătorilor din Rezistenţă; o femeie – Sofia – nevoită să-şi sacrifice un copil pentru a-l salva pe celălalt (aceasta este dureroasa alegere pe care trebuie să o facă).
La începutul carierei sale internaţionale, romanul s-a bucurat de elogiile colegilor de breaslă şi ale criticilor literari. Carlos Fuentes numea ”Alegerea Sofiei” ”unul dintre cele mai mari romane ale tuturor timpurilor”, iar John Gardner îl considera un „thriller de prim ordin, cu atât mai pasionant, cu cât secretele pe care le dezgropăm unul după altul sunt secretele Istoriei şi ale naturii umane înseşi”.
Despre acest roman pot fi povestite pagini întregi, însă noi vă propunem să descoperiţi Polonia şi polonezii în viziunea lui W. Styron, pe care îi descoperim în acest roman.

Sofia Zawistowska nu ştiu exact ce face. Am auzit c-ar fi un soi de secretară pentru un doctor polonez care ar avea o grămadă de pacienţi polonezi. Evident vorbeşte poloneza, limba maternă…

Întinse mâna şi-mi puse în palmă batista, un cocoloş ud. Iar când făcu asta, văzui pentru prima oară numărul tatuat de pe pielea bronzată, uşor pistruiată, a antebraţului său – un număr purpuriu din cel puţin cinci cifre. Mi-am dat seama că accesul ăsta de curiozitate ar putea fi ofensator, dar nu m-am putut abţine.
– Unde ai fost?, am întrebat.
Ea spuse un nume în polonă, pe care l-am înţeles, vag:
– Oswiecim.alegerea-sofiei
În Cracovia, pe când eram copil, îmi spuseSofia, familia noastră locuia într-o casă veche, pe o stradă veche şi întortocheată, nu departe de universitate. Era o casă foarte veche, sunt sigură că temeliile cel puţin fusese construite cu multe secole înainte. Am fost născută acolo şi mi-am petrecut toată copilăria acolo şi după aceea, când m-am măritat, tot acolo locuiam, înaimte să vină nemţii şi să fiu silită să mă mut, o vreme la Varşovia.

Ştii, Cracovia este un oraş foarte vechi, iar casa noastră se află nu departe de piaţa centrală, unde în mijloc este clădirea aia frumoasă, care a fost construită în Evul Mediu – Sukiennice îi zice în poloneză, care în engleză se traduce „Palatul stofelor”, unde aveau o piaţă cu toate tipurile de postavuri şi de ţesături. Tot acolo mai e şi-un turn cu ceas, la Biserica Sf. Maria, foarte înalt, care în loc de clopote au oameni adevăraţi, care es afară şi anunţă ora. O, sunt atât de multe amintiri din Cracovia, că nici nu pot începe să descriu! Au fost vremuri minunate, anii aceia dintre războaie, chiar şi pentru Polonia, care e o ţară săracă şi a suferit de, ştii, un complex de inferioritate.

Stigo, cândva trebuie să te duci în Polonia şi s-o vezi şi să scrii despre ea. E atât de frumoas. Şi atât de tristă. Acei douăzeci de ani când am crescut acolo au fost singurii douăzeci de ani când Polonia a fost vreodată liberă. Vreau să spun, după secole! Presupun că de aceea obişnuiam să-l aud pe tata atât de des zicând: „Acestea sunt vremurile însorite pentru Polonia”.

Nici unul dintre părinţii mei nu se născuse în Cracovia. Mama era din Lodz, iar tata, din Lublin. S-au cunoscut la Viena, pe când erau studenţi. Amândoi erau catolici practicanţi, aşa că am fost crescută foarte credincioasă şi mă duceam mereu la biserică.

646x404Mama era o minunată bucătăreasă în stilul vienez. O, erau şi câteva mâncăruri bune poloneze pe care le gătea, dar bucătăria poloneză nu este tocmai haute cuisine, aşa că îmi amintesc de mâncarea pe care o gătea ea în marea bucătărie pe care o aveam noi în Cracovia – Wiener Gulash Metternich, şi în care punea castane, unt şi coji de portocală.

Mă măritasem cu Casimir – ştii, m-am măritat de foarte tânără şi presupun că eram încă o fetiţă. Eram atât de fericită cu Casimir – Kazik – şi îl iubeam foarte mult. Kazik îşi începuse viaţa la Brest-Litovsk, care fusese atât de multă vreme rusesc, iar el vorbea limba la fel de bine ca poloneza, şi m-am învăţat destul de bine.

Rezistenţa cărnii muritoare şi a dragostei muritoare este uluitor de mare, dar niciodată nu atât de mare ca atunci când dragostea este găzduită în amintirea copilăriei: mergând pe lângă ea, trecându-şi degetele prin zulufii părului ei auriu, odinioară, el o luase la o plimbare cu trăsura prin parcul din jurul castelului Wawel, prin mireasma matinală a florilor de vară şi în ciripit de păsări.

Avem foarte multă muzică bună în Cracovia, zice ea, toată Polonia e plină de muzică minunată!


Lecturi plăcute să aveţi!

Reclame

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Lev Tolstoi ”Război şi pace”

Înainte de a scrie acest roman, Lev Tolstoi a dorit să realizeze o evocare a răscoalei adevarul-colectia-completa-lev-tolstoidecembriştilor din 1825, însă evenimentele care se întâmplau în acea perioadă în Rusia ţaristă, l-au făcut să-şi lărgească cadrul în timp şi în spaţiu. Tolstoi a realizat o adevărată epopee a Rusiei de-a lungul unui deceniu şi jumătate (1805-1820), una din perioadele cele mai dramatice şi mai eroice ale istoriei sale.
Evenimentele istorice care constituie subiectul acestui roman sunt războaiele purtate împotriva lui Napoleon, de la campania premergătoare bătaliei de la Austerlitz (1805), până la invadarea Rusiei de către francezi (1812), incendierea Moscovei şi dezastruoasa retragere a invadatorilor.
Pe de o parte, sunt prezentate realităţile războiului, iar pe de altă parte, cele ale perioadei de pace: lumea saloanelor din Petersburg şi Moscova, intrigi, femei, iubiri, dezamăgiri etc.
Dintre cele peste 500 de personaje care apar în roman, un loc aparte este ocupat de prinţul Bolkonski, contele Bezuhov şi contele Rostov – reprezentanți ai familiilor aristocrate din acele vremuri. Război şi pace, oferă modele de caractere puternice, născute din vâltoarea războiului, romancierul fiind un adevărat maestru al construirii personajelor atât de numeroase şi de diverse din punct de vedere al tipologiei. 19napoleonDin mulţimea de personaje pe care le întâlnim în romanul lui Tolstoi, câteva dintre ele îi aparţin Ducatului Varşoviei, fostul stat polonez, înfiinţat de Napoleon Bonaparte în 1807 pe teritoriul polonez, cedat de Prusia conform Tratatului de la Tilsit. În acea perioadă din Armata Napoleoniană, făcea parte un numeros contingent de polonezi pe care îi descoperim în roman, dar și conţi polonezi şi femei al acelui ţinut: Pan Przebyszewski; contelui Willarsky; conte Zilinsky; contelui Goluchowski; pani Przazdecka; pani Borzozowska.

Se descoperiseră cauzele acelei noutăţi, socotită până atunci de necrezut şi de neadmis, că ruşii fuseseră învinşi. Acele cauze erau: trădarea austriecilor, proasta aprovizionare a armatei, trădarea polonezului Przebyszewski şi a francezului Langeron, nepriceperea lui Kutuzov, precum şi tinereţea şi lipsa de experienţă a împăratului.

Pentru că te duci la Petersburg, înmânează asta contelui Willarsky (scoase portvizitul, luă o hârtie mare, împăturită în patru, şi scrise pe ea câteva cuvinte). Într-o seară, Pierre primi vizita tânărului conte polonez Willarsky, pe care îl cunoscuse din întâmplare în societatea petersburgheză. Tot timpul drumului, Willarsky fu zgârcit la vorbă. La întrebarea lui Pierre referitoare la ce trebuie să facă şi cum să răspundă, Willarsky nu-i dezvălui decât că, fraţi mai vrednici decât el îi vor pune întrebări şi că Pierre nu trebuie decât să spună adevărul. Cu zâmbetul luminos ca de copil, cu paşi timizi, înainta cu un picior încălţat şi cu celălalt desculţ, condus de sabia lui Willarsky, pe care acesta i-o lipise de pieptul gras şi dezvelit.

Boris locuia înpreună cu un alt aghiotant, bogatul conte polonez Zilinsky, care, ca toţi polonezii crescuţi la Paris, se dădea în vânt după francezi şi, cât au stat la Tilsit, n-a fost zi în care acesta şi Boris să nu aibă la masă ofiţeri francezi. Contele Zilinsky, se vedea clar, nu era câtuşi de puţin bucuros de acest musafir rus care-i strica anturajul şi nu-i adresă niciun cuvânt.

Oricât de absurd i se părea gândul că pleca fără să vândă contelui Goluchowski cei trei cai şargi pe care acest conte polonez se arătase gata să-i cumpere şi pe care el pusese prinsoare că î-i va vinde cu două mii de ruble, oricât de curios i se părea faptul că se va ţine fără el balul pe care husarii urmau să-l dea în cinstea pannei Przazdecka, pentru a le face în ciuda ulanilor care dăduseră un bal în cinstea pannei Borzozowska, ştia că trebuie să părăsească lumea asta senină şi minunată ca s-o apuce spre alta unde totul era aiureală.

Când aghiotantul, care se întoarse lângă împărat, găsi momentul potrivit şi îşi permise să atragă atenţia împăratului asupra devotamentului polonezilor faţă de persoana sa, omul scund în tunică cenuşie se ridică şi începu să se uite din când în când, la ulanii care se înecau, distrăgându-i atenţia.

Pentru a descoperi mai mulţi polonezi în romanul lui Lev Tolstoi, vă îndemnăm să citiţi această capodoperă a literaturii universale, care a fost şi va rămâne în vogă încă multe secole.

Lectură plăcută!

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Doina Lungu "Simfonia unui criminal"

Simfonia unui criminal” este un roman – thriller care împleteşte mistere, crime, pasiune, obsesii, muzică, violenţă şi dragoste.

Protagonistul, Adam Novak, precum şi ceilalţi eroi ai romanului sunt polonezi.

Adam Nowak, bărbat bine făcut, trecut de 40 de ani, avea părul negru, cu câteva fire surii, care-i scoteau în evidenţă trăsăturile masculine. Faţa brăzdată de cute adânci păstra urmele acneei din adolescenţă, deşi nu era lipsită de şarm. Pielea obrazului era atât de albă, încât părea că nu a fost atinsă niciodată de razele soarelui. Adam era profesor de muzică în Wieliczka.

Trecuse o lună de când Adam nu mai scrisese nimic. În noaptea asta însă era fericit. Scoase caietul din safeu şi, valsând nerăbdător cu degetele-i de la mâna stângă, înscria explozia de note. O făcea cu grabă, cu frica de a nu pierde clipele de inspiraţie, când muzica vine de la sine, eliberându-i cugetul.

Cristina Zelinski veni la orele de pian. Purta pantaloni negri şi o bluză albă, destul de generoasă. Părul scurt, pieptănat cu grijă, îi evidenţia nevinovăţia copilărească. Azi va cânta sonata numărul 3 a lui Chopin. Studiase toată seara, şi-şi dorea ca profesorul s-o laude…

Cânta la pian ”Poloneza” lui Chopin, dar gândurile îî erau la ce văzuse. Astăzi Adam era mai binevoitor. Nu reacționa furios la nici o notă greșită, ba chiar îi zâmbea, făcând-o să se simtă și mai incomod. Îl urmări pe neobservate. Avea trăsături frumoase. În zădar îl condamna lumea, era un om bun.

   Adam scria înfocat, în timp ce Eva murmura o rugăciune. Își duse menirea la bun sfârșit. Poate că nu fusese decât o încercare spre a-i verifica credința? Nu e nimic mai minunat decât clipa când îți atingi țelul în viață, când simți că ai pentru ce trăi.

Pășea pe străzile Krakow-ului, sprijinindu-se  de un baston. Avea un mers tărăgănat și liniștit. Se opri în fața unui teatru. Citi: ”Recital de Adelna Nowak – Simfonia unei ploi de vară”. Sala era plină. Se așeză pe cel mai depărtat loc. Ținea în mână un buchet de flori. Curând, lumina se stinse și totul se liniști. Primul acord de vioară înfioră spectatorii.

Un roman care te va captiva din primele randuri!