Sienkiewicz – muza lui Mihail Bulgakov

Henryk Sienkiewicz, cel mai remarcabil și prolific scriitor polonez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.  Cu adevărat o personalitate marcantă, creația sa a influențat mai multe generații de autori, printre care și pe scriitorul de origine ucraineană, Mihail Bulgakov.

În Garda Albă, când descrie revoltele țărănești din Ucraina în 1918, autorul relatează: „…Se arătă o vedenie și în frumoasa capitală poloneză Varșovia: Henryk Sienkiewicz apăru învăluit într-un nor, zâmbind sarcastic și mulțumit de sine…”

 Acest moment, fără îndoială, ne întoarce la următoarele rânduri de la începutul romanului „Prin foc și sabie”, care povestește despre răscoala din Ucraina ridicată în 1648 de hatmanul Zinovy ​​​​Bogdan Khmelnitsky, reținut în memoria polonezilor și evreilor drept Hmelnychyna: Un mormânt și o cruce de foc au apărut într-un nor deasupra Varșoviei, ocazie cu care a fost desemnat să se postească și să dea pomană, pentru oamenii care au profețit că ciumă va lovi oamenii iar țara și neamul uman ar pieri”.

Cu toate acestea, paralelele lui Bulgakov cu opera lui Sienkiewicz sunt departe de a fi epuizate. În Garda Albă, descrierea elementelor revoltei țărănești din Ucraina are ecou nu numai în „Prin foc și sabie”, ci și în „Vârtejuri”. Aici Sienkiewicz, sub impresia evenimentelor revoluţiei din 1905-1907, descrie scufundarea treptată a întregii lumi în abisul confruntării militare, care a dus în cele din urmă la Primul Război Mondial, prevăzând cu strălucire răsturnările și suferința care s-au abătut asupra omenirii în secolul al XX-lea.

El a arătat pericolul doctrinelor care ar putea provoca o explozie spontană masivă de indignare în rândul gloatei, precum și indiferența purtătorilor acestor doctrine față de soarta poporului, față de viața oamenilor în numele căruia și în numele din care acţionează.

În Garda Albă, se creează impresia că Bulgakov continuă ideea de bază a operei „Vârtejuri”, dar din perspectiva unui autor care s-a născut cu aproape jumate de secol mai târziu decât Sienkiewicz.

O mică urmă de „Prin foc și sabie” se află și în piesa „Alergare”. Aici numele unuia dintre personajele principale, „descendentul cazacilor” generalul Charnoty, ne dă aluzii evident la personajul episodic al romanului lui Sienkiewicz, o persoană istorică din viața reală, colonelul Charnota, generalul de convoi din Zaporozhye.

Dar o legătură mult mai semnificativă cu „Prin foc și sabie” poate fi urmărită în Maestrul și Margarita.

Scriitorul polon are o figură istorică, magnatul ortodox Adam Kisel, guvernatorul Bratslavului și unul dintre liderii „partidului păcii” din Polonia, încercând fără succes să-l împace pe Hmelnițki cu regele și fiind atacat pe nedrept în ambele tabere de luptă, exclamă:

„… Dumnezeu să ne judece pentru faptele noastre și să trimită pace și după moarte celor care au suferit peste măsură în timpul vieții.

 La Bulgakov, naratorul descrie ultimul zbor al Maestrului aproape în aceleași cuvinte:

„… Cine a suferit mult înainte de moarte… fără regret părăsește negura pământului, mlaștinile și râurile lui, se predă cu lumină în inimă în mâinile morții, știind că ea singură îl potolește”.

Sienkiewicz prin gura lui Kisel, a spus un alt gând important:

„… Discordia este la fel de dezastruoasă pentru ambele părți”.

În Maestrul și Margarita, Woland, demonstrându-i Margaritei dezastrele războiului prin globul său magic, afirmă că „rezultatele pentru ambele părți sunt întotdeauna aceleași”.

Pentru cititorii atenți nu va fi dificil absolut deloc, să depisteze tangențele dintre operele marelui scriitor polonez și al geniului misticismului din Ucraina.

Henryk Sienkiewicz, după spusele lui Bulgakov, a fost mereu un exemplu și un izvor nesecat de inspirație pe parcursul vieții sale.

În prag de vacanță, recomandăm cu drag tuturor să se delecteze lecturând operele acestor scriitori, maeștri a peniței.

Lectură plăcută!

Sursă text și foto: bulgakov.lit-info.ru; bulgakov.ru; culture.wikireading.ru; <a href="http://&lt;!– wp:paragraph –> <p>https://www.livelib.ru/story/30583-master-i-margarita-mihail-bulgakov </p> <!– /wp:paragraph –> <!– wp:paragraph –> <p></p> livelib.ru

POLONEZII ÎN CĂRȚI: 22 Britannia Road, de Amanda Hodgkinson

Când o persoană este supusă unei situații de viață sau moarte, în corp are loc o reacție chimică care mărește gradul de conștientizare, amorțește durerea și, astfel, pregătește corpul pentru evadare sau un atac iminent.

Acest răspuns inconștient de „luptă sau fugă” este un mecanism de supraviețuire care oferă, în general, ființelor umane (și altor creaturi) un avantaj adaptativ în situații excepționale. Aceasta este o reacție sănătoasă, normală. Însă, dacă acest mecanism de supraviețuire este „activat” pentru o perioadă mai lungă, totuși, pot apărea efecte secundare nu doar la nivel fizic ci și psihologic.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a stabilit că „punctul limită”, pentru un soldat de pe linia frontului, era undeva între 60 și 240 de zile, în funcție de intensitatea și frecvența luptei.

Al Doilea Război Mondial a durat 2.194 de zile, timp în care nu doar ostașii duceau bătăliile lor, ci și femeile rămase în voia sorții cu odraslele în brațe, au fost nevoite în fel și chip să supravețuiască, dacă nu pentru sine, atunci pentru urmașii săi.

Războiul s-a terminat, dar nu și luptele interne a sufletelor frânte sub greutatea amintirilor dureroase, regretelor și vinei.

Oare există pentru acești oameni un: „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți?”

Scriitoarea engleză, Amanda Hodgkinson, abordează această temă complexă în romanul său de debut, „22 Britannia Road”, care peste noapte devine un bestseller internațional, nominalizat la Goodreads Choice Award, pentru cea mai bună ficțiune istorică și publicat în peste șaisprezece limbi.

Această carte ne spune povestea familiei Nowak înainte, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial. Sunt nativi polonezi care își părăsesc patria și își creează o viață în Anglia, însă fără a putea lăsa în urmă povara experiențelor personale în acele timpuri negre.

„22 Britannia Road”, începe când Silvana Nowak și fiul ei Aurek se află pe o barcă care se îndreaptă spre Marea Britanie pentru a-și întâlni soțul, tatăl lui Aurek, pentru prima dată în șase ani. Au fost despărțiți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cartea tranzitează între zilele noastre, postbelice și experiențele anterioare din Polonia și Franța. Pe măsură ce informațiile despre trecut sunt dezvăluite, motivul din spatele acțiunilor personajelor în prezent, devine evident.

Capitolele petrecute în Polonia povestesc despre viețile Silvanei și a lui Janusz, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial din ambele perspective. S-au căsătorit, s-au mutat într-un mic apartament din Varșovia, și au petrecut doi ani fericiți împreună cu fiul lor. Când al Doilea Război Mondial a ajuns în Polonia, Janusz a simțit că era de datoria lui să se înroleze. În acest moment, poveștile lor diferă foarte mult.

În același timp ca și Janusz, Silvana și Aurek simt presiunile ocupației. În cele din urmă, ei fug din Varșovia, dar Aurek este ucis în acest proces. În durerea ei, Silvana găsește un alt băiețel și îl schimbă cu fiul ei mort. Ea îl numește pe acest băiețel Aurek, văzându-l ca pe un înlocuitor al fiului ei. Ei petrec ani de zile ascunși în pădurile poloneze și luptă ca să supraviețuiască urgiei. Sunt în cele din urmă salvați de forțele britanice și plasați într-o tabără de refugiați unde Janusz ulterior îi găsește.

La sosirea în Marea Britanie, Janusz își aduce soția și pe Aurek, acum la vârstă de șapte ani, în casa pe care a cumpărat-o recent pe 22 Britannia Road.

Eroul principal visează să recreeze familia britanică perfectă, în timp ce Silvana își dorește pur și simplu un tată pentru băiețel. După ce s-au străduit să se adapteze și au suferit o ruptură temporară în relația lor, familia este în sfârșit reunită.

Atât Silvana, cât și Janusz au secrete dezastruoase care amenință fericirea căsniciei lor, dar amândoi sunt amăgiți de gândul că relația poate fi salvată dacă se vor concentra asupra fiului, și astfel muncesc din greu să readucă dragostea primelor zile înapoi.

În linii mari, ideea de a revendica trecutul este una tentantă, dar prin prisma catastrofală a celui de-al Doilea Război Mondial, această noțiune devine atât sfâșietoare, cât și emoționantă.

Folosirea flashback-urilor intensifică narațiunea, pe măsură ce povestea sare înainte și înapoi, între adaptarea Silvanei și a lui Janusz la viața de pe 22 Britannia Road și experiențele lor înainte și în timpul războiului. Pentru a spori diferența dintre trecut și prezent, Hodgkinson narează vignetele din timpul războiului la timpul trecut și fragmentele britanice la timpul prezent.

Impactul acestor alegeri de stil, creează două stări de spirit separate, care permit o mai bună înțelegere a personajelor și a experiențelor lor.

Imediatitatea timpului prezent ne obligă să simțim urgența tranziției protagoniștilor la viața britanică, cât și traumele lăsate în urma acestei rupturi forțate din sânul plaiului natal.

„…Nu vreau să văd niciun alt polonez… Îmi vor aminti doar ce am pierdut…”

În timp ce Silvana își pune la îndoială rolul de mamă și soție, vedem o femeie care luptă pentru a proteja o familie, pe care ea însăși nu a experimentat-o ​​niciodată, dar despre care știe că este cheia supraviețuirii lor, ca parte a poporului polonez. Fapt ce îl putem găsi și în reflecțiile eroinei:

„…În curând trecutul avea să fie în spatele lor, iar Anglia avea să devină prezentul lor. Acolo era sigură că vor putea trăi în fiecare zi, fără ziua de ieri, și fără amintiri de amenințat sau istorii pe care să-i urmărească. Ea și-a trecut degetele prin părul tuns al lui Aurek, iar el și-a cuprins brațele în jurul gâtului ei. Era în drum spre o nouă viață și singura ei bucată de Polonie, era încă cu ea…”.

„22 Britannia Road”, este o poveste frumoasă despre cât de mult va lupta o familie pentru a se vindeca. Povestită în proză lirică, cu dialog bine cizelat și detalii precise, suntem aduși într-o lume care iese din catastrofă, și într-o familie care va face orice pentru a se proteja, chiar și de proprii demoni interni.

Această carte e o lectură obligatorie pentru cei care își doresc să afle mai multe despre urmele lăsate de război, în sufletul celor care au supravețuit.  

Lectură plăcută!

Sursă foto: pbs.twimg.com; i.gr-assets.com

POLONEZII ÎN CĂRȚI: Martha Hall Kelly „Când înflorește liliacul”

Martha Hall Kelly

Citind titlu de carte „Când înflorește liliacul”, de Martha Hall Kelly, nu te aștepți ca dincolo de copertă să găsești o poveste despre război și despre impactul pe care l-a avut acesta asupra omenirii. Această carte este o poveste bazată pe întâmplări și personaje reale, o poveste cutremurătoare, care te va revolta, te va marca și la care simți că asiști neputincios.

Aceasta este povestea de viață a trei femei, trei destine diferite, dar fiecare fiind influențată de cel de-al Doilea Război Mondial, război care-și va lăsa amprenta asupra fiecăreia dintre ele: Caroline Ferriday, Kasia Kuzmerick și Herta Oberheuser.  Destinele acestor trei femei se intersectează după ce Kasia este trimisă la Ravensbruck, faimosul lagăr de concentrare nazist, pentru femei. Dacă vor reuși, Caroline și Kasia, să le facă dreptate acelora pe care istoria i-a uitat, veţi afla în minunată carte.

Vă propunem câteva fragmente din roman, despre Polonia, despre soarta dramatică a polonezilor din Cel de-al Doilea Război Mondial, perioadă despre care se vorbește în carte. 

„Hitler declarase război Poloniei la 1 septembrie, dar soldații lui nu s-au grăbit să ajungă la Lublin. Eu mă bucurasem, pentru că nu voiam să se schimbe nimic. Lublin era perfect așa cum era.”

„Probabil că o să caute din casă în casă soldați polonezi care se ascund, a spus Papa, păstrându-și vocea joasă. Au transmis la radio reguli noi. Polonia nu mai exista ca țară. Nu se va mai vorbi poloneza.”

Castelul Lublin

”Deși la început nu s-a numit oficial Armia Krajowa, ea reprezenta guvernul din exil de la Londra. Guvernul nostru exilat, ne transmitea la radio avertismente prin BBC și la postul de radio polonez Swit, dar și prin toate cele șaptesprezece ziare ilegale din Lublin.”

„Au despărțit femei de bărbați la Castelul Lublin și a doua zi au dus cu un camion un grup mai mare dintre noi, până la gară. Multe femei din jurul nostru le dădeau paznicilor scrisori și încercau să-i mituiască cu bani. Matka i-a întins o scrisoare unuia dintre ei.”

„Ceea ce trebuie să înțelegeți este cât de motivantă era Rezistența poloneză pentru un tânăr. Răspundeam în fața guvernului polonez în exil din Londra și majoritatea cercetașilor ni s-au alăturat. ”

„Când am ajunge la zid, aș refuza să fiu legată la ochi și aș striga „Trăiască Polonia!” înainte să… Matka și-a privit din nou mâinile. Mi-ar fi foarte dor de voi toate, a spus, cu cea mai mică umbră de zâmbet.”

 „Crăciunul lui 1943 a fost unul deosebit de mohorât pentru Zuzana și pentru mine. Cu Matka și Luiza duse și cu sora mea atât de slăbită, încât părea o umbră, nu aveam motive de a sărbători.”

„Cu Marzenka plecată pentru moment, câteva fete poloneze mi-au cântat unul dintre cântecele mele de Crăciun preferate, „Zdrow badz Krolu Anielski”, „Potrivit pentru Regele îngerilor”, cu o voce joasă, înăbușită, căci cântatul sau vorbitul în orice altă limbă în afară de germană era interzis.”

„Lagărul devenise imposibil de aglomerat pe măsură ce Armata Roșie înainta spre vest prin Polonia și din oră în oră soseau transporturi de prizoniere pe care nemții le evacuau din alte lagăre de concentrare, precum Auschwitz și Majdanek.

„Câteva femei care nu prea mai aveau la ce să se întoarcă acasă au rămas în Suedia pentru a începe o viață nouă. Câteva au așteptat să vadă ce avea să se întâmple cu noile alegeri propuse în Polonia înainte de a risca să se întoarcă. Auzisem că Polonia era condusă de agenția sovietică represivă NKVD, dar eu și Zuzanna nu am ezitat nici o clipă. Ne era dor de Papa”.

„Am aterizat pe Aeroportul Idlewild din New York la 8:30 dimineața, treizeci și cinci de femei poloneze foarte agitate. Zumzetul conversațiilor în poloneză din acel avion era atât de tare, dar ceilalți pasageri au fost amabili și a părut că le face plăcere să ne privească”.

„Am coborât fereastra și am lăsat mirosul de toamnă să pătrundă în mașina întunecată, să o umple, iar aroma de fân proaspăt cosit m-a dus înapoi cu gândul la Poiana Căprioarelor. Cât de ușor e să te încurci în propriul tău năvod!”

Inspirată de evenimente și de oameni reali, autoarea a spus povestea a trei femei, care dezvăluie curajul, lașitatea și cruzimea acelor zile de război. Aceasta face parte din istorie – istoria femenină – și nu ar trebui să fie uitată. (Lisa See)

Surse foto: viatainculori.eu; scribd.com; witrynahistoryczna.pl; goodreads.com