POLONEZII ÎN CĂRȚI: Simon Sebag Montefiore „Sașenka”

res_fc80b984335f80e42e82e74994a516e0_fullSașenka – este un roman plin de forță și pasiune, o poveste zguduitoare despre dragoste, trădare și familie.
Frumoasă şi aprigă, Saşenka este captivată de noua ideologie bolşevică şi intră în jocul periculos al conspiraţiei şi seducţiei. Douăzeci de ani mai târziu, e căsătorită cu un membru de seamă al partidului comunist şi are doi copii. Însă idila interzisă cu un scriitor are consecinţe devastatoare pentru familia sa.

… Familia ei își petrecea verile întotdeauna la Zemblișino, o moșie la sud de Sankt Petersburg, nu departe de șoseaua către Varșovia. Evreilor nu le era permis să locuiască în capitală sau să posede pământuri, cu excepția negustorilor înstăriți de seama baronului Zeitlin. Tatăl Sașenkăi nu era doar proprietarul vilei de la oraș, ci și al conacului cu coloane albe, al pădurii și al parcului de la Zemblișino. Sașenka știa că tatăl ei nu era singurul magnat evreu din Sankt Petersburg. Poliakov, un alt baron evreu, regele căilor ferate, locuia în vechiul palat de cărămidă roșie al prințului Menșikov, prima casă care fusese ridicată în noul oraș al lui Petru cel Mare, pe noul chei, aproape față în față cu Palatul de Iarnă…   

… În 1915, Marele Duce Nicolae Nicolaevici, comandantul suprem al forțelor armate rusești, îi declarase pe toți evreii potențiali spioni germani și îi alungase din satele lor. Li se dăduseră numai câteva ore pentru a-și încărca în căruțe agoniseala de secole. Zeitlin îi salvase pe rabin și pe soția sa, oferindu-le adăpost în Sankt Petersburg, ilegal, căci nu aveau permisiunea de a locui acolo. Deși o condamnau pe fiica lor Ariadna, care se îndepărtase de Dumnezeu, bătrânii erau totuși în sinea lor mândri că se măritase cu Zeitlin, care poseda câmpuri petroliere în Baku, vapoare în Odessa, păduri în Ucraina…

… Ariadnei nu-i păsa, deși oribila roșeață îi acoperea gâtul și umerii goi. Aici, ea nu mai era nici evreica pe nume Finkel Barmakid, fiica celebrului rabin din Turbin, nici neurastenica suferindă, care abia își putea controla poftele. Aici, ea era o femeie demnă de a fi iubită și prețuită – chiar printre prietenii familiei imperiale…

… În copilărie, părinții ei o duseseră la Turbin, în vizită la bunicul ei, Avram Barmakid, rabinul care trăia ca un sfânt, cu discipolii, elevii și adepții lui. Ea era foarte mică, tatăl ei nu era încă atât de bogat și pe vremea aceea locuiau la Varșovia, unde era plin de evrei hasidici. Dar nimic nu o pregătise pe Sașenka pentru lumea medievală a lui Avram Barmakid. Fanatismul sincer, bucuria severă, până și sunetul gutural al limbii idiș, bărbații cu perciuni, șaluri cu franjuri și caftane, femeile cu perucă – toate acestea o speriaseră. Se temuse încă de pe atunci de vrăjile și superstițiile lor medievale…             

… Vorbea șuierat, amestecând o poloneză țărănească și un idiș argotic, limbajul pe care îl folosise când o cunoscuse în casa tatălui ei, a rabinului din Turbin, în acel sat evreiesc de lângă Lublin…

… Citea în gazete că armata se retrăgea, că nemții ocupaseră Polonia și o mare parte din pădurile lui Zeitlin. Trebuia să se poarte frumos cu părinții Ariadnei, refugiați în casa Zeitlinilor, care vorbeau într-un idiș gutural și psalmodiau în ebraică…

… Samuil Zeitlin, tânăr și frumos, stătea în fața Școlii Talmudice din ulicioara noroioasă, în apropierea atelierului lui Lazăr, cizmarul, din orășelul polonezo-evreiesc Turbin, aproape de Lublin. Îi cerea mâna. Ea ridică întâi din umeri. Pe fața lui se citea: Mă rog să nu mai am niciodată de-a face cu fanaticii ăștia – dar e a mea! A mea! La noapte fac dragoste cu cea mai frumoasă fată din regiune! Mâine plecăm la Varșovia! Poimâine la Odessa. Iar ea avea să scape în sfârșit, o dată pentru totdeauna, din Turbin…

Cu frumuseţea ireală, cu distincţia care trece dincolo de avere sau clasă socială şi cu idealurile sale sincere care au costat-o atât de mult, Saşenka reuşeşte să ne cucerească definitiv.

Lectură plăcută!

POLONEZII ÎN CĂRȚI:„Grădina Speranței” de Diane Ackerman

O poveste uluitoare despre război. O poveste reală despe Jan Żabíński, directorul unei grădini zoologice şi soţia sa, Antonina, care îngroziţi de rasismul nazist, au exploatat obsesia naziştilor pentru animalele rare pentru a salva mai bine de 300 de oameni sortiţi pieirii. Dar în Polonia celui De-al Doilea Război Mondial, când puteai fi condamnat la moarte și dacă dădeai o cană de apă unui evreu însetat, eroismul lor iese în evidență ca un fapt cu atât mai senzațional. 

„De obicei soţul ei, Jan Żabíński, se trezea primul, îşi trăgea pe el pantalonii şi o cămaşă cu mâneci lungi, îşi punea ceasul mare pe încheietura păroasă a mâinii stângi, apoi cobora tiptil la parter. Înalt şi zvelt, cu nasul mare, ochii negri şi umeri musculoşi de hamal, avea conformaţia destul de asemănătoare cu a tatălui femeii, Antoni Erdman, un inginer polonez de căi ferate stabilit în St. Petersburg, care călătorise prin Rusia practicându-şi meseria. ”

„În 1932, respectând tradiţia catolică poloneză, Antonina a ales un nume de sfânt pentru propriul ei fiu nou-născut, Ryśzard, sau Ryś pe scurt – cuvântul polonez pentru „râs”.”

„Ca poloneză bilingvă născută în Rusia și care revenise în Polonia, Antonina se simțea ca acasă în istmul acela verde care lega regimuri diferite, plimbându-se la umbra unor copaci bătrâni de jumătate de mileniu, un codru atât de des de jur împrejur, încât creează intimitate – un organism fragil și în același timp complet, fără granițe vizibile.”

„Într-o duminică de sâmbătă din vara anului 1941, Antonina a văzut că în fața vilei s-a oprit o limuzină, din care a coborât un civil german corpolent. Înainte ca el să poată suna la ușă, femeia a alergat la pianul din living și a început să cânte cu energie acordurile ariei „Pleacă, pleacă, pleacă în Creta!” din opera bufă Frumoasa Elena din Jacques Offenbach, ca semnal pentru „musafiri” să se retragăascunzătorile lor și să rămână tăcuți. Alegera lui Offenbach de către Antonina spune multe despre personalitatea ei și despre atmosfera din vilă.”

„Mutarea familiei Kenigswein a creat o problemă nouă pentru Antonina și Jan – cum să transferi atâția oameni fără să atragi atenția? Antonina a decis să reducă riscurile, oxigenându-le părul negru, deoarece mulți germani, dar și polonezi, presupuneau că toți blonzii aveau descendență scandinavă și ca toți evreii aveau părul negru”.

Cartea Dianei Ackerman a fost premiată, în 2008, cu Orion Book Award și a fost ecranizată, filmul bucurându-se de asemenea de un mare succes de public.

Un roman care te va captiva din primele randuri!

Sursa foto:cdn.dc5.ro; moviemom.com

POLONEZII ÎN CĂRŢI: Sara Gruen ”Apă pentru elefanți”

                                    apa-pentru-elefanti

                                 Viața este cel mai spectaculos  show de pe pământ
Primul rând: „Am nouăzeci de ani. Sau nouăzeci și trei. Ori una, ori alta“.
Ultimul rând: „Pentru moșneagul ăsta, circul e casa lui“.
Între cele două rânduri se desfășoară povestea fascinantă a tânărului Jacob Jankowski, care în anii ’30 iși face ucenicia vieții într-unul dintre cele mai vestite circuri americane. Angajat să aibă grijă de animale, Jacob va descoperi sub marea cupolă un univers cu personaje bizare și fascinante, dar și cu reguli rigide ca ale unei caste.

…Marlena face o pauză, apoi ridica ochii spre mine și îmi  întâlnește privirea.
—  Jankowski e un nume polonez, așa-i ?
 — Da. Sigur сă da.
—  În general, polonezilor nu le prea plac evreii.
— N-am știut са August e evreu.
—  Cu un nume са Rosenbluth ? zice ea…

…Celălalt barbat stă chiar în fața ei, cu găleata. Rosie e ca vrajită. Trompa i se ridică deasupra găleții, mirosind și încercând să-și croiască drum prin lichidul limpede.
— Przestań !  spune eI, indepartând-o. Nie !
Fac ochii mari.

— Ai o problemă? zice.
— Nu, zic iute. Nu, și eu sunt tot polonez.
—  А. Scuze. Își flutură  mâina spre trompă pentru a o face să se îndepărteze, își șterge mâina ре pantalon, apoi mi-o întinde.  Grzegorz Grabowski, spune. Poți să-mi spui Greg. — Јасоb Jankowski, spun, strângându-i mâina.
 Еl  și-о retrage ре a lui grăbit, pentru a feri conținutul găleții.
— Nie !  Teraz nie ! spune enervat, împingând trompa insistentă.  Јacob Jankowski, deci ? Da, mi-a spus Camel despre tine.
— Се е în galeată ? întreb.
 — Gin și bere dе ghiмbir, spune.
—  Glumești.
— Elefanților  lе place mult alсооlul. Vezi ? A fost de ajuns să miroasă оdată asta și nu-i mai pasă de varză. A! zice, parând trompa. Powiedziałem przestan! Pozniej!
— De unde naiba știi asta ?

—  Ultimul circ  lа care-am Іucrat avea zece elefanți. Unul  dintre ei se făcea сă-l doare burta în fiecare seară, са să-și capete doza de whisky.  Știi се te rog, du-te să  iei bățul. Probabil c-o să vină  după поi fără probleme înapoi lа circ doar ca să-i dăm ginul ăsta, nu-i asa, moj malutki paczuszek ? dar zic că-i mai bine să-l avem, pentru orice eventualitate… 

…— Се vrei ? mormăie Greg, continuând să-i ungă rănile.
 — Am vrut doar să văd се face.
 —  Ai văzut ! Acum te rog să mă scuzi, am treabă, zice, trimițându-mă lа plimbare. Se întoarce iar spre ea. Nogę, zice. No, daj nogę ! О clipă mai târziu, elefantul ridică  piciorul și îl ține în față. Greg îngenunchează și îi dă cu niște alifie la subraț, chiar în fața sânului ei ciudat și cenușiu, care-i atârnă exact ca aI unei femei.
— Jestes dobra dziewczynka, zice ridicandu-se si punand dopul inapoi. Poloz noge.
Rosie pune piciorul îпapoi ре pământ.
— Masz, moja piekna, spune, cautându-se în buzunare.
Trompa ei se învârte în jur, investigând. El scoate o bomboană mentolată, o scutură de scame și i-о întinde. Ea o culege cuminte dintre degetele lui și și-o bagă în gură. Мă uit Ia ei șocat….”

Apărut în SUA în 2006, romanul Apă pentru elefanți a fost luni întregi Nr. 1 în topurile de vânzări din New York TimesLos Angeles TimesWall Street JournalUSA Today, fiind desemnat în același an Favourite Book of the Year, de către publicația Newsday. În 2007, este recompensat cu premiile Booksense Book of the Year și Bookbrowse Diamond pentru cea mai populară carte.