Revolta din Noiembrie 1830–1831

„Chiar dacă ai pierdut lupta, nu înseamnă că ai pierdut războiul.”

Revolta din Noiembrie (Powstanie Listopadowe 1830–1831), a intrat în istoria Poloniei, ca una dintre multele revolte nefaste care au avut loc în ultimii 250 de ani.

Cunoscută și sub numele de Războiul polono-rus din 1830 –1831 sau Revoluția Cadeților, revolta a fost o rebeliune armată care s-a petrecut în inima Poloniei, împotriva Imperiului Rus. A început la 29 noiembrie 1830, la Varșovia, când tinerii ofițeri polonezi ai armatei locale a Academiei Militare din Polonia, s-au revoltat împotriva dictaturii rusești, conduși de locotenentul Piotr Wysocki. În ciuda succeselor locale, deseori văzute ca victorii pirice, eforturile poloneze nu au putut opri progresul general al armatei ruse care era superioară numeric. Următoarele revolte, l-au determinat pe țarul Nicolae I să decrete că Polonia va fi parte integrantă a Rusiei, puțin mai mult decât o garnizoană militară.

Principalul motiv al revoltei, a fost cea de-a 3-a împărțire a Poloniei în 1795 (în urma căreia Polonia a dispărut de pe hărți timp de 123 de ani), când țara a fost împărțită între Prusia, Imperiul Habsburgic și Rusia. În urma participării nereușite la războaiele napoleoniene (1803-1815), majoritatea Poloniei s-a trezit sub controlul Rusiei sub numele de „Polonia Congresului”, având-ul drept conducător pe regele Alexandru I al Rusiei.

Atacul asupra palatului Belvedere

La început, crearea Congresului în Polonia a dus la o semiautonomie relativă, având chiar o constituție scrisă, controlul unei armate, propriile curți și trezorerie; cu toate acestea, pe măsură ce timpul a trecut, constituția a fost din ce în ce mai ignorată. Mai mult, organizațiile sociale și patriotice poloneze au fost desființate, polonezii în funcții înalte au fost înlocuiți cu ruși și cenzura în presă a crescut din 1819.

 Atunci când tronul a trecut la țarul Nicolae I al Rusiei, în 1825, controlul asupra societății poloneze s-a întărit. În 1828, un grup clandestin de cadeți polonezi plănuiau să înlăture stăpânirea rusă. Ultima picătură pentru ofițeri, a fost planul rus de a trimite soldați polonezi pentru a înăbuși Revoluția Belgiană din Franța. Izbucnirea Răscoalei a avut loc la 29 noiembrie 1830, când ofițerii tineri au luat armele din garnizoana lor și au atacat Palatul Belvedere, sediul ducelui Constantin, care a scăpat, îmbrăcându-se în haine de femeie. Ofițerii au atacat apoi arsenalul principal al orașului și după o scurtă luptă, l-au capturat. Cu ajutorul civililor înarmați, rușii au fost nevoiți să se retragă din Varșovia, ciar a doua zi.

Ceea ce a urmat a fost o perioadă de „calm înainte de furtună”, când autoritățile poloneze, surprinse de evoluția rapidă a evenimentelor, au înlocuit rapid figurile ruse, urâte de popor, cu prințul Adam Jerzy Czartoryski, istoricul Julian Ursyn Niemcewicz și generalul Józef Chłopicki în fruntea noului Consiliu de Administrație.

S-a petrecut mult timp pentru a dezbate dacă să continue negocierile, sau să accepte conflictul armat. Consiliul de administrație, considerat slab în dorința și capacitatea de a negocia, a fost în cele din urmă înlocuit de Guvernul provizoriu, format în principal din membri ai Clubului Patriotic, care dorea să întreprindă acțiuni ofensive puternice împotriva Rusiei. În cele din urmă, la 13 decembrie 1830, Sejmul (parlamentul polonez) a anunțat o „Răscoală națională” împotriva Rusiei. Aceasta a fost urmată mai târziu, la 25 ianuarie 1831, de detronarea lui Nicolae I al Rusiei ca rege al Poloniei, de fapt un alt pas în declararea războiului Rusiei.

Bătălia de la Olszynka Grochowska (1831)

Prin urmare, ce a urmat mai târziu a fost inevitabil.

În ceea ce privește revolta în sine, forțele poloneze nu erau destul de puternice pentru a face față forței rusești, totalizând 70.000 de luptători (dintre care 30% erau recruți bruți la momentul începerii revoltei) față de cele 180.000 de forțe stabile ale Rusiei. Istoricii au evidențiat o serie de factori care au dus la eșecul Revoltei din noiembrie, de la lipsa unei organizări și management de succes a întregii întreprinderi (într-adevăr, mulți ofițeri și chiar generali nu credeau în șansele lor împotriva rușilor), până la Sejm, neasigurarea drepturilor țăranilor la pământ prin reforme agrare anticipate, ceea ce duce efectiv la pesimism în rândul țărănimii poloneze. Polonezii au căutat ajutor din regiunile Volhynia (actuala Ucraina), Belarus și Lituania (fosta părți ale Poloniei).

Deși puterile străine nu erau în favoarea intervenției, cele din Europa și dincolo de ele au privit în general eforturile polonezilor în mod pozitiv; într-adevăr, au existat nume notabile care le-au susținut cauza. Scriitorul american Edgar Allan Poe, s-a oferit să se alăture revoltei și să lupte împotriva rușilor. Surprinzător este și faptul că au fost susținuți și de către poetul scoțian din Glasgow, Thomas Campbell, care a susținut Revoluția Franceză și victimele sclaviei negre, susținându-i și pe polonezi în eforturile lor, subliniind acest lucru în colecția sa de poezii Plăcerile speranței. După eșecul Revoltei din noiembrie, Campbell a creat „Asociația literară a prietenilor Poloniei”, fondată la 25 februarie 1832, pentru a-și arăta solidaritatea cu poporul polonez și pentru a-și menține cauza vie în conștiința britanică. În mod uimitor, prințul Adam Jerzy Czartoryski a participat la o cină organizată de asociație la Edinburgh în 1835. Societatea încă funcționează până în prezent sub numele de „Societatea anglo-polonă”.

Chiar dacă Revolta din noiembrie 1830-1831 a eșuat, aceasta a pus baza unei alte revolte încununate de succes, nu mult după aceea, în anii 1860.

După 190 ani de la aceste evenimente, diverși cercetători studiază evenimentele petrecute în acele timpuri. Ion Varta, istoricul și directorul Serviciului de Stat de Arhivă din Republica Moldova, a efectuat cercetări îndelungate asupra celor mai importante momente din perioada 1830 – 1831, acumulând documente, date istorice și fotografii care relatează istoria acelei lupte pentru independența Poloniei, creând o expoziție istoriografică accesibilă întregii comunități.

Toți doritorii pot vizita expoziția cu genericul „Ecourile Revoltei Poloneze din anii 1830-1831 în Basarabia, Novorosia și teritoriile sudice ale fostei Rzcezpospolita Obojga Narodow”, în incinta bibliotecii polone „Adam Mickiewicz”, pe parcursul întregii luni decembrie.

Vă așteptăm cu drag!

Surse info: inyourpocket; science.fandom; jezykpolski; erch2014

Bibliotecile din Polonia în timpul celui de al Doilea Război Mondial

Pe lângă pierderile umane și materiale, al Doilea Război Mondial a provocat Poloniei pierderi culturale enorme, cu distrugerea operelor de artă și a cărților.

Simbolul cel mai grăitor al acestor evenimente tragice, este o urnă cu cenușă strânsă de la biblioteca Okólnik, o comoară a moștenirii naționale în timpul războiului. Nimeni însă nu știe și nu va afla vreodată, ce carte a devenit parte din conținutul urnei.

La moment, urna se află acum în sala Wilanowska a Palatului Republicii Polone, lângă Piața Krasiński din Varșovia. Un dulap de sticlă conține o formă în care recunoaștem forma unui volum pietrificat, carbonizat, înconjurat de bulgări de cenușă .

De asemenea, nu știm cât de mult timp conținutul urnei își va menține forma actuală, deoarece micro-mișcările și oscilațiile fac ca materia sensibilă să se prăbușească încet. Se pare că este o chestiune de câteva decenii, până când forma sa nu va mai fi deloc recunoscută.

Ceea ce știm, este că acest fragment a fost salvat dintr-un adevărat cimitir de cărți, în care sediul Bibliotecii Krasiński din Varșovia se transformase după căderea Revoltei de la Varșovia. Urna este un memento simbolic al istoriei pe timp de război, în special efortul inamicilor de a distruge în mod organizat, cultura polonă.

Din 1930, Biblioteca Krasiński și-a avut sediul la un palat nou ridicat de pe strada Okólnik nr. 9. Cu toate acestea, istoria sa datează din 1844, atunci Wincenty Krasiński, tatăl poetului romantic Zygmunt Krasiński, a fondat o bibliotecă în Opinogóra, pe moșia familiei sale, într-un sat din orașul Ciechanów, Voievodatul Mazovia.

Biblioteca, care includea arhivele familiei Krasiński, precum și colecții minunate de tipărituri vechi, manuscrise și hărți, a ajuns să includă și colecția muzeală a lui Konstanty Świdziński, din 1860. Împreună cu biblioteca familiei Zamoyski și biblioteca familiei Przeździecki , a făcut parte dintre cele mai bune colecții naționale de cărți și manuscrise și o parte semnificativă a moștenirii culturale poloneze.

Potrivit cercetătorului Hanna Łaskarzewska, ca urmare a bombardamentelor din septembrie și a distrugerii premeditate din octombrie 1944, numărul total al distrugerii a numărat aproape 80 de mii de tipărituri vechi (în mare parte documente poloneze prețioase din secolele XVI-XVIII), 26 de mii de manuscrise, 2500 de incunabule, (cel mai vechi tipărit datând dinainte de 1500 d.Hr.), 100 de mii de desene și gravuri, 50 de mii de partituri muzicale și de teatru, o bogată colecție cartografică și unele dintre cataloage și inventare.

În incendiile de la Okólnik, cel mai mare prejudiciu, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, a avut de suferit colecția Bibliotecii Naționale. Pagubele totale aduse Bibliotecii, au fost cărți prețioase ale colecției, manuscrisele care datează din secolul al XVI-lea, fragmente ale manuscrisului lui Pan Tadeusz, ale lui Adam Mickiewicz.

Tot printre aceste pierderi valoroase, se află și materiale ale scrierilor originale ale lui Juliusz Słowacki și ale lui Zygmunt Krasiński. Acesta din urmă cuprindeau corespondența sa, eseurile școlare, exercițiile și transcrierile sale. Toate acestea au fost distruse. Singurele materiale care au supraviețuit din colecția familiei Krasiński, au fost cele încorporate anterior în colecțiile Bibliotecii Universitare și Bibliotecii Naționale ca parte a Staatsbibliothek Warschau.

De-a lungul anilor 1939-1944, majoritatea bibliotecilor din Varșovia au ars, iar orașul a devenit o ruină cu grămezi de cărți, mai mult sau mai puțin incinerate.

Germanii au ars bibliotecile poloneze până la capăt, pentru că au făcut față amenințării pe care o declaraseră în timpul negocierilor de după căderea Revoltei: „Ceea ce nu este transportat în afara orașului va fi ars”.

Cu doar două ore înainte de a părăsi Varșovia, la mijlocul lui ianuarie 1945, soldații germani au incendiat etajele inferioare ale Bibliotecii Publice de pe strada Koszykowa, unde incendiul rezultat a distrus peste 300 de mii de volume.

Procentul de pierderi din timpul războiului în colecțiile bibliotecii poloneze:

Centralna Biblioteka Wojskowa (Biblioteca Militară Centrală) – 99% (406 000 de unități);

Biblioteka Politechniki Warszawskiej (Biblioteca Politehnică din Varșovia) – 97% (129 000);

Biblioteka Sejmowa (Biblioteca Parlamentului Inferior din Sejm) – 93% (80 000);

Główna Biblioteka Judaistyczna przy Wielkiej Synagodze (Biblioteca principală iudaistă a Marii Sinagogi) – 90% (36 600);

Biblioteka Ordynacji Przeździeckich (Biblioteca de hirotonire Przeździeccy) – 85% (51 000);

Biblioteka Ordynacji Zamoyskich (Biblioteca de hirotonire Zamoyscy) – 84% (100 000);

Biblioteka Publiczna m.st. Warszawy (Biblioteca publică a Varșoviei) – 72% (400 000)

În total, cele mai mari biblioteci științifice din Varșovia au pierdut aproximativ 1.620.000 de unități, ceea ce constituia aproximativ 50% din colecția lor de dinainte de război.

Urna a rămas un simbol al tragediei pe care au suferit-o bibliotecile în Polonia, în perioada celui De-al Doilea Război Mondial.

Surse: sbp.pl; bn.org.pl;

Patrimoniul Mondial UNESCO al Poloniei, prin ochii copiilor

Matematicianul Hugo Steinhaus, spunea mereu: „În Polonia mi-aș dori doar un singur lucru: să rămân aici.” Cu adevărat!
Frumusețea Poloniei e nemaipomenită, chiar am putea spune…magică.
De la păduri dense de brad, care ascund întregi orașe de lemn, la dune de nisip în mișcare, care se deplasează ca valurile în briza baltică şi această listă poate continua.
Un lucru este cert, o dată ce ai vizitat Polonia, nu o vei mai putea uita.

Chiar dacă nu putem vizita propriu-zis toate aceste locuri, totuși, nimic nu poate împiedica curiozitatea noastră de a afla ceva mai mult despre Polonia, istoria și natura ei.

Iată de ce, biblioteca „A. Mickiewicz”, în parteneriat cu Asociația Femeilor Poloneze „Krakowianka”, a organizat o „excursie foto” în aer liber, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani, prin toate locurile Poloniei, care au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial  UNESCO.

Cu 16 locuri în total, Polonia este țara din Europa Centrală cu cele mai multe situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO.

Întregul oraș vechi medieval din Cracovia și Mina de Sare din Wieliczka și Bochnia, au fost printre primele locuri alese pentru lista originală a UNESCO în 1978.

Iar în anul 2019 a fost introdus ultimul sit: Minele de silex din Krzemionki, care este una dintre cele mai vechi mine preistorice, cu cele mai complexe sisteme de prelucare a silexului, existente la moment.

Deși fiecare loc este foarte bogat în evenimente istorice, unii copii deja cunoșteau câte ceva despre ele și evenimentele petrecute acolo, iar alții chiar au reușit să le viziteze împreună cu părinții.

Prin urmare, pe lângă informația oferită, copiii au putut afla mai multe și din descrierile prietenilor săi, care au văzut totul pe loc.

De o popularitate foarte mare, printre pici, s-a bucurat Centrul Istoric al Cracoviei, Pădurea Białowieża, Castelul Malbork și, desigur, Fântâna Multimedia din fața Sălii Centenarului.
Toți participanții au declarat unanim că acestea sunt primele locuri pe care le-ar vizita în Polonia.

Părinții însă, care au urmărit și ei activitatea, au declarat că ar dori să viziteze mai întâi Bisericile de lemn și Lagărul de Concentrare Auschwitz.

Însă surpriza zilei pentru toți, au fost minele de sare Salina Wieliczka, minele de plumb-argint-zinc din Tarnowskie Góry și minele de silex din Krzemionki.
Istoria și frumusețea lor i-a uimit pe toți.
După cum a spus și o fetiță: „Credeam că minele sunt prăfuite și murdare, așa cum sunt descrise în povești, nu știam că aici poți veni la cinema sau la cafenea”.

Finalul excursiei l-am încheiat cu un mic istoric despre lunile anului, în limba polonă și semnificația lor. Gălăgia a atins cote maxime atunci când copiii au început singuri să ghicească ce ar putea însemna o denumire sau alta.

Chiar dacă a fost o excursie scurtă și imaginară, discuțiile aprinse nu au contenit nici după finisarea ei, iar copiii au plecat cu promisiunea că vor studia și mai multe despre Polonia.

Ne bucură foarte mult faptul că am reușit să trezim interesul, atât a copiilor, cât și adulţilor față de istoria, cultura și natura Poloniei.

Surse foto: kafkadesk.org;