Personalitatea polonă a lunii – IRENA SENDLER

Irena Krzyżanowska, Sendler după căsnicie (pol.Sendlerowa), s-a născut la 15 februarie 1910 în Otwock, Polonia.Tatăl ei, Stanisław Krzyżanowski a fost medic și șef al spitalului. El mereu a tratat gratuit pe cei săraci. De la o vârstă fragedă, părinţii ei i-au inspirat ideea că oamenii sunt împărțiți în buni și răi, indiferent de rasă, naţionalitate sau religie. Şi fata s-a dovedit a fi o elevă foarte bună. Dacă e să menţionăm despre familia Irenei, ei erau creştini.

Când Irene împlinise vârsta de 7 ani, tatăl ei s-a stins din viaţă. El a murit de tifos în 1917, fiind  infectat de la pacienţii pe care colegii sai au evitat să-i trateze. Mai târziu ea de multe ori îşi amintea cuvintele tatălui său, ca o îndrumare, care spunea, la scurt timp înainte de moartea sa: Dacă vezi că cineva se îneacă, trebuie să sari în apă pentru a-l salva, chiar dacă nu știi cum să înoţi. Fata a rămas singură cu mama ei. Peste un timp în casa lor au venit reprezentanții comunității evreiești locale. Oamenii îi erau foarte recunoscători tatălui Irenei pentru îngrijirile medicale gratuite și au decis să facă ceva pentru a-i ajuta familia rămasă fără susţinere. Astfel ei s-au oferit să plătească educația fetei, până când ea va împlini optsprezece ani. Mama ei, care ştia nu din auzite despre sărăcia ce domina în rândurile evreilor, a refuzat oferta generoasă, însă nu a uitat să-i spună fiicei. Aceasta a lăsat o impresie de neuitat asupra Irenei. În 1920, mama si fiica pleacă la Varșovia, unde mama Irenei se ocupă de confecţionarea florilor din hârtie şi brodarea şerveţelelor. Acest lucru abia le salvează de la sărăcie. 

În Polonia antebelică erau răspândite prejudecăți comune împotriva evreilor.

Dar mulți polonezi s-au opus acestor prejudecăți şi una dintre cei mai curajoşi, a fost Irena Sendler. În sălile de curs de la Universitatea din Varșovia, unde a studiat limba și literatura poloneză, ea si „tovarăşii de idei” se aşezau în mod deliberat pe băncile pentru evrei (pe ultimile rânduri ale auditoriilor Universităţilor de pe teritorul Poloniei, în anii 1930 se instalau bănci speciale pentru studenţi evrei – ghetto ławkowe). Când huliganii naționaliști au bătut o prietenă evreică a Irenei, ea a şters din carnetul său de studentă ştampila care îi permitea să stea pe locuri „privilegiate”. Pentru aceasta ea fost suspendată de la școală timp de trei ani. Ea a acţionat mereu după chemarea inimii.
Aceasta era Irena Sendler la momentul când fasciştii au invadat Polonia –  avea 30 de ani.

Irena cu soţul Stefan şi fiica

În timpul ocupației naziste evreiii, din Varșovia și orașele mici, au fost duşi ca o turmă de vite în ghetoul urban: patru kilometri pătrați, pentru aproximativ cinci sute mii de evrei, copii și adulți. Condițiile de trai erau groaznice. Irena, s-a angajat la Departamentul de asistenţă socială şi putea merge în acest ghetou. Ea le ducea pe ascuns locuitorilor haine, alimente, medicamente, iar când a fost emisă interdicţia de a vizita evreii, ea a început a merge într-acolo în calitate de angajată a serviciului de sănătate. Din 1942, organizația Żegota (pol. Rada Pomocy Żydom), care sprijinea acțiunea de salvare și adăpostire a evreilor între anii 1942 și 1945, a ajutat-o pe Irena Sendler într-o acțiune pe scară largă pentru a salva copii evrei. Ea lucra sub pseudonimul Iolanta. Un plus mare era faptul că Sendler cunoştea bine oamenii din ghetou, iar acest lucru a servit drept o bază bună pentru succesul acțiunii. În ghetou, Irena Sendler mergea din casă în casă, în beciuri, barăci și căuta familiile cu copii. Fasciştii lichidau din zi în zi sute de oameni şi pe lângă aceasta mai aveau şi doi aliaţi de încredere: foamea şi tifosul. În fiecare dimineață, Irena vedea copii evrei cerșind pe stradă o bucată de pâine, iar seara (când se întorcea acasa), acești copii erau deja morți, acoperiţi cu hârtie. „A fost un adevărat iad – sute de oameni mureau pe străzi …”. Astfel Irena şi-a dat seama, copiii trebuie salvaţi cu orice preţ. Naziștii se temeau de epidemii, şi anume din această cauză le-au permis lucrătorilor în domeniul sănătății contactul cu evreii. Astfel ei aveau acces în gheto-ul bine păzit pentru a distribui medicamente.Toţi evreii din ghetou erau obligaţi să poarte, cusut pe mâneca hainei, semnul numit Steaua lui David, spre a putea fi observaţi mai uşor de nazisti. În cadrul vizitelor făcute în ghetou, Irena purta şi ea pe mâneca hainei  (spre a nu atrage atenţia militarilor asupra ei) Steaua lui David , în semn de solidaritate cu evreii.

1 mai 1948.Varşovia

Această lacună „legală” i-a permis să salveze mulţi evrei. Sendler organiza în taină transportarea copiilor- cu vârsta cuprinsă între câteva luni şi cincisprezece ani – din ghetou la libertate. Irena se folosea de frica naziștilor faţă de  epidemie și a găsit patru drumuri pentru a scoate copiii din acel iad. Ea nu acţiona de una singură, în toate povestirile despre activitatea sa sunt menţionaţi şi alţi oameni. Este cunoscut şoferul camionului, în caroseria căruia erau exportaţi copiii. Mai avea şoferul şi un câine care era mereu cu el în cabină. În momentul când vedea naziştii, îl călca fără milă pe labe, şi el, săracul, începea să latre jalnic. Lătratul trebuia să înăbuşe plânsetul copilului, dacă la acel moment el se auzea din caroserie. Câinii învaţă repede, astfel în curând el pricepea ce are de făcut, la prima mişcare a piciorului. Şi acest câine a ajutat la salvarea copiilor. La fel şi surorile medicale – voluntare, care le dădeau copiilor câte o doză mică de sonnifere, apoi împreună cu cadavrele îi scoteau în oraş. Mai era, de asemenea, celebrul tramvai nr.4, „tramvaiul vieţii”, cum era numit, care stopa şi pe teritoriul ghetoului. Asistentele medicale ascundeau copiii în cutii de

carton sub scaune și le acopereau cu corpurile sale. Copiii mai erau scoşi şi în saci de gunoi, sau în baloturi cu resturi medicale. În acest mod, Irena, a scos-o şi pe fiica sa vitregă Elżbieta Ficowska, care la moment nu avea nici 6 luni. Părinții fetei au fost uciși de către naziști. Ulterior a fost necesar de schimbat numele şi prenumele copilului. „Fără Sendler nu aş fi supraviețuit „, – spune fosta copiliţă, care acum are peste şaizeci de ani și care a aflat adevărul abia la 17 ani. „Cea mai mare traumă pentru mine a fost realizarea faptului că femeia pe care am iubit-o toată viaţa mea ca o mamă, de fapt, nu este mama mea.” Elżbieta conduce „Asociatia Copiilor Holocaustului.” Copiii mai erau scoşi afară şi prin canale de canalizare, odată Sendler a ascuns copilul chiar sub fusta sa. Copiii mai mari erau  conduşi prin pasaje secrete ale clădirilor care înconjurau ghetoul. Operaţiunile erau calculate, fără nici o exagerare, pe secunde. 
Erau şi momente dificile. Irene îşi amintea: „Am fost martoră la scene teribile în care, de exemplu, tatăl era de acord să se despartă de copil, iar mama nu accepta categoric. Țipete, plânsete … A doua zi, de cele mai multe ori această familie era deja trimisă înt-un lagăr de concentrare „. „Da, adevărații eroi erau aceste mame – spunea ea- care îmi încredinţau copiii săi.”
Toată lumea ştia sigur un lucru: dacă copiii rămân în ghetou, ei vor muri. 

Irena cu fiica  şi fiul. 1951

Irena a calculat că, în scopul salvării unui copil, trebuiau împlicaţi 12 oameni din afara ghetoului, care lucrau în secret: şoferi auto, angajați, cei care făceau rost de cartele pentru mâncare, asistente medicale. Dar în cele mai multe cazuri, acestea erau familiile sau congregațiile religioase care puteau adăposti fugarii. Copiilor li se dădeau nume noi, apoi erau plasaţi în mănăstiri, orfelinate, spitale şi familii. „Nimeni nu a refuzat niciodată să ia copii evrei ce au nevoie de adăpost” – scria Irena. Pentru a aranja viaţa copiilor în libertate, ajuta organizația Żegota. În total această organizaţie a salvat aproximativ 80000 de evrei. 
Tragic paradox: să smulgi copiii din ghetou, era uneori mai ușor decât să-i menţii în viaţă la libertate. Copiii erau ascunşi în cele mai neașteptate locuri. Una dintre ascunzători a fost menajeria din Varşovia, unde actorul Aleksander Zelwerowicz şi alpinistul Wojciech Jukawski au ascuns 40 de copii. Eroine adevărate au fost şi călugărițele poloneze. Ajutând-o pe  Sendler, ele au salvat 500 de copii evrei, plătind pentru aceasta cu propria viață: în 1944, la cimitirul din Varșovia, naziștii le-au udat cu benzină și le-au ars de vii. Irena Sendler risca şi ea cu propria viață şi cu viața mamei sale, pentru că ajutorul dat evreiilor era considerat o crimă care se pedepsea cu moartea.
Această femeie mică, nu era doar un om curajos, dar, de asemenea, foarte organizată şi un angajat responsabil. Pentru fiecare copil ea deschidea o fişă personală, unde înregistra fostul nume, numele actual şi adresa familiei adoptive. Era un întreg sistem de salvare, care activa în mijlocul disperării, foamei, întunericului și distrugerii.
În 1943, în urma unui denunţ anonim, Irena Sendler a fost arestată. Gestapo-ul a venit după ea, la 20 octombrie, de ziua ei onomastică. Irena i-a dat actele copiilor prietenei sale să le ascundă, iar ea a mers să deschidă uşa.

Prietena ei nu a fost arestată. Gestapoviştii negăsind nici un document, au considerat-o o participantă, însă nu figura principală a reţelei de salvare din ghetou. Totuşi ea a fost arestată.

Irena şi Yad Vashem. 1983

Irenei îi era foarte frică de torturi, dar mai presus de toate ei îi era frică să nu se piardă listele cu numele copiilor evrei. Gestapoviştii i-au rupt mâinile și picioarele, însă nici aşa Irena nu a dezvăluit nimic. În timpul interogatoriilor, Irenei îi arătau un dosar gros cu denunțuri de la prieteni și străini. Erau şi momente de înviorare, când ea primea bileţele de la prieteni: „Facem totul pentru a te scoate din acest iad.” Ea nu le-a divulgat germanilor locul unde se afla copacul, la rădăcinile căruia era îngropat borcanul cu numele şi adresele copiilor, astfel ei nu puteau fi găsiţi şi trimişi la Treblinka. Ea nu a divulgat nici numele colegilor săi din municipalitate, care se ocupau de actele copiilor, nici pe cei care au ajutat-o să scoată copiii din ghetou. Ea nu numai că nu a trădat pe nimeni, dar nici nu a uitat să zâmbească mereu. Toată lumea care a cunoscut-o, au spus că ea mereu zâmbea. In toate fotografiile, Irena Sendler zâmbeşte mereu. Trei luni de zile, naziştii au ţinut-o prizonieră în închisoarea Pawiak, apoi au condamnat-o la moarte prin împuşcare. Atunci colegii Irenei, au găsit o cale de înţelegere cu un ofiţer al gestapo-ului si l-au mituit. Sendler a fost lăsată să plece, anunţându-se oficial moartea ei. S-a întâmplat la sfârșitul lunii februarie 1944. Cu câteva ore înainte de moarte Irena, „răscumpărată” deja, a fost chemată la anchetator pentru interogatoriu. Interogatoriul desigur nu a avut loc. Ea a cu mâinile şi picioarele rupte, faţa plină de vânătăi, a fost aruncată în pădure, de unde cei din Żegota au luat-o şi au adapostit-o în locuri secrete, unde aceasta şi-a revenit de pe urma torturilor de nedescris. I-au făcut acte pe un alt nume. Iar în ziua următoare, Irena şi-a găsit numele în lista celor împuşcaţi. De aici încolo ea nu a mai fost căutată – rugăciunile copiilor salvaţi de ea, au protejat-o. Până la sfârșitul războiului ea a trăit ascunsă, dar a continuat să ajute copiii evrei.

După război, Irena Sendler a dezgropat borcanul cu numele copiilor, când s-a si aflat numarul lor total, anume 2.500 de copii. Listele cu nume, fiind întocmite atât cu numele reale, cât si cu cele fictive, au ajutat semnificativ la cautarea si aflarea copiilor evrei, aceştia putând fi înapoiaţi astfel părinţilor

Irena cu nepoţica. 1987

lor, rămaşi în viaţă. Din păcate însa, prea puţini copii şi-au mai regăsit părinţii, cei mai mulţi dintre aceştia fiind omorâţi în lagarul de exterminare de la Treblinka, ori în alte asemenea locaţii. Mulți dintre copiii salvaţi, fiind deja în vârstă, au încercat şi ei să o găsească ca să-i mulţumească.

Întreaga listă ea transmis-o lui Adolf Berman, care era secretar Żegota, iar în 1947 a devenit Şef al Comitetului Central al evreilor din Polonia. Comitetul găsea copiii salvați și îi trimitea în Israel. Nici în Polonia postbelică, Irena Sendler nu a putut să se bucure de linişte, comuniştii persecutând-o pentru relaţiile acesteia cu Guvernul Polonez, 
în vremea exilului. In aceasta perioadă, datorită stresului, ea l-a avortat spontan pe cel de-al doilea ei copil.  După război, Irena Sendler a continuat să lucreze pentru asistența socială, a creat adăposturi pentru copii și bătrâni. De către ea a fost creat şi Centrul pentru îngrijirea mamei și a copilului. Într-un interviu, ea a fost întrebată care a fost cel straşnic moment din viața ei? Ea a răspuns că în amintirea ei va rămâne pentru totdeauna o

imagine: O coloană de copii-evrei orfani din ghetou, îmbrăcați în costumaşe și rochiţe care le purtau ​​la biserică, iar în fruntea coloanei un preot. El a mers cu ei până la moarte.
În 1965, Irena Sendler a fost recunoscută drept unul dintre cei mai drepţi şi curajoşi oameni ai lumii, de către Yad Vashem (Memorialul Victimelor Holocaustului), o instituţie oficială a statului Israel, constituită în anul 1953, la Ierusalim, print-o hotârare a parlamentului israelian. In anul 2003, Papa Ioan Paul al II-lea i-a trimis Irenei Sendler o scrisoare personală, apreciindu-i

2003. Oferirea Ordinului Vulturul Alb

eforturile făcute în vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial. În data de 10 octombrie 2003, Sendler a fost onorată cu Ordinul Vulturului Alb, cea mai înaltă decoraţie civila poloneză, si cu Premiul Jan Karski, Pentru Curaj si Inimă, daruit de Centrul Cultural Polonez din Washington. In ziua de 14 martie 2007, la varsta de 97 de ani, ea a fost onorată şi de Senatul Poloniei. Tot în anul 2007, ea a fost nominalizată si la Premiul Nobel, pentru Pace. Premiul, însă a fost oferit lui Al Gore, pentru un slideshow despre încălzirea globală.  Iar la 11 aprilie 2007, pe când avea 97 de ani, Irena Sendler – la popunerea unui adolescent din Zielona Gora – a fost decorată cu Ordinul Zâmbetului, singurul premiu din lume, care se acordă adulţilor de către copii.  Conform tradiției, înainte de a primi premiul ea a trebuit să bea un pahar de suc ​​de lamaie, iar apoi să zâmbească. Irena Sendler era foarte mândră de acest premiu, doar el a fost oferit de copii.
În acelaş an, la 24 mai i-a ​​fost oferit titlul de Cetăţean de onoare al Varșoviei şi oraşului Tarczyn.
Onorurile si premiile vor continua să apară, până în ultima zi a vieţii ei, dar şi după aceasta.

După viaţa Irenei Sendler, model de mamă prin excelenţă, a fost turnat filmul Inima curajoasa a Irenei Sendler. Filmul a fost realizat în anul 2009, sub regia lui John Kent Harrison, de catre doua companii de film, una americana şi alta poloneză. Scenariul filmului a fost scris de John Harrison, împreuna cu Lawrence John Spagnola si Anna Mieszkowska, pe baza cărţii biografice Mama

copiilor din vremea holocaustului, scrisă de cea din urmă, în anul 2005. Filmul dedicat Irenei Sendler, având o durată de 95 de minute, a fost realizat în Riga, capitala Letoniei, între 13 noiembrie 2008 şi 22 decembrie 2008; după lansarea acestuia, în aprilie 2009, el a fost nominalizat în cadrul festivalurilor de premiere Emmy si Golden Globes.

Cartea Mama copiilor din vremea Holocaustului si filmul Inima curajoasă a Irenei Sendler înfatişează povestea reală a Irenei Sendler, o asistentă socială din Polonia celui de-al Doilea Razboi Mondial, care, în ciuda tuturor interdicţiilor naziste, a salvat aproximativ 2.500 de copii evrei. 

Irena Sendler a murit la Varsovia, în ziua de 12 mai 2008, declarând lumii: „Fiecare copil salvat cu ajutorul meu este o implinire a rostului meu pe Pamant,şi nu un titlu de glorie.”

Sursa: Wikipedia;heroes-of-faith; selfire.com